Usturoi verde – beneficii, utilizări și contraindicații. Cum să-l folosești corect în bucătărie

April 1, 2025
109 Views

Usturoiul verde este un simbol al primăverii și poate fi găsit de obicei în piețe începând cu luna martie.
Usturoiul verde este versiunea tânără a plantelor care, în cele din urmă, vor produce căpățânile de usturoi disponibile în magazine. Această legumă aromată poate fi folosită oricând în locul usturoiului obișnuit. Are un gust mai blând și este folosit în cantități mari în drobul de miel tradițional de Paște.

Iată în ce preparate poți pune usturoi verde, ce beneficii are, dar și contraindicațiile acestei legume.

Ce este usturoiul verde
Usturoiul verde nu este altceva decât usturoi imatur. Arată ca o ceapă verde ușor supradimensionată și are un bulb care este, de obicei, alb, cu o ușoară nuanță roz. Este recoltat de cultivatori atunci când răresc culturile și este tot mai des crescut ca plantă de sine stătătoare. Usturoiul verde provine, de obicei, din soiuri cu tulpină moale, cultivate în climate temperate sau mai calde, în timp ce tulpinile florale de usturoi provin din soiuri cu tulpină tare, cultivate în zone mai reci. Sezonul său de vârf este începutul primăverii.

Se folosește atât partea albă fragedă, cât și partea verde deschisă după preferințe.

Ce gust are usturoiul verde
Usturoiul verde are o aromă mai blândă și mai puțin iute decât usturoiul obișnuit, având un gust asemănător cu tulpinile florale de usturoi (tijele). Seamănă mai mult cu ceapa ca aromă. Dacă este consumat crud, are o iuțeală destul de pronunțată, dar devine mult mai delicat și aromat atunci când este gătit.

Ca aspect, usturoiul verde seamănă foarte mult cu o ceapă verde mai groasă – este lung și subțire, cu vârfuri verzi fragede, iar partea albă poate avea nuanțe roz sau mov. Dacă nu ești sigur dacă ai în față usturoi verde sau ceapă verde, miroase planta. Ar trebui să aibă un parfum de usturoi, nu de ceapă. Un alt mod de a îți da seama dacă e ceapă verde sau usturoi verde este să te uiți la partea verde: ceapa are frunzele tubulare, iar la usturoi sunt plate.

Allium sativum, pe numele său științific, usturoiul este o legumă de primăvară cu frunze lungi și subțiri verzi, ideal pentru a fi folosit în salate sau în preparate cu carne ori în omlete. Usturoiul verde rezistă câteva zile în frigider, la fel ca ceapa verde sau ceapa eșalotă.

Valoarea nutrițională a usturoiului verde
Acest tip de usturoi conține o cantitate modestă de vitamina C, fosfor, mangan și vitamine din complexul B, precum și cantități mai mici de calciu, zinc și fier.

Elementul esențial al usturoiului este alicina, ingredientul său activ. Aceasta este convertită din enzima aliinază și are proprietăți antioxidante puternice, influențând organismul în diverse moduri.

Usturoiul oferă, de asemenea, un aport caloric redus – doar 5 calorii per fir – și conține compuși sulfurați și acizi organici benefici pentru sănătate.

Beneficiile pentru sănătate ale usturoiului verde
Printre cele mai impresionante beneficii ale usturoiului verde se numără capacitatea sa de a întări sistemul imunitar, de a stimula circulația sanguină și de a proteja sănătatea inimii, printre altele.

Poate stimula sistemul imunitar – Asemeni usturoiului matur, usturoiul verde are proprietăți antibiotice naturale, fiind un aliat ideal pentru sistemul imunitar. Dacă te confrunți cu o răceală sau o infecție, adăugarea usturoiului verde în salate poate oferi un plus de protecție. Conținutul său de vitamina C ajută la stimularea producției de globule albe.

Poate susține digestia – Proprietățile sale antiinflamatorii pot contribui la calmarea iritațiilor și inflamațiilor din tractul digestiv, accelerând procesul digestiv și reducând disconfortul. În plus, efectele sale antioxidante și antibiotice ajută la menținerea unui echilibru bacterian sănătos în stomac.

Poate îmbunătăți circulația – Vitamina C din usturoiul verde îmbunătățește absorbția fierului, iar acesta, la rândul său, contribuie la o mai bună circulație a sângelui. Creșterea producției de globule roșii duce la o oxigenare mai eficientă a organismului și la transportul rapid al nutrienților esențiali către toate sistemele corpului, conform organicfacts,

Poate proteja inima – Cercetările publicate în Journal of the Royal College of Physicians of London arată că alicina, ingredientul activ din usturoi și usturoiul verde, poate reduce nivelul colesterolului LDL („rău”) și crește nivelul colesterolului HDL („bun”). De asemenea, poate contribui la scăderea tensiunii arteriale, reducând astfel riscul de infarct și accident vascular cerebral.

Poate ajuta la detoxifierea organismului – Datorită potențialului său diuretic, usturoiul verde poate susține eliminarea toxinelor prin rinichi și poate contribui la curățarea sângelui la nivel hepatic, îmbunătățind astfel sănătatea generală.

Cum se folosește usturoiul verde în bucătărie

……

Foto: doc.ro

Leave A Comment