Mitul seducătorului într-o lucrare muzicală de excepție
Opera Națională Română Cluj-Napoca are plăcerea de a prezenta vineri, 5 mai și duminică, 7 mai 2023, cea mai nouă producție a Operei clujene, PREMIERA spectacolului de operă DON GIOVANNI de Wolfgang Amadeus Mozart, o lucrare remarcabilă ce a devenit un element de bază al repertoriului operistic, admirată fiind datorită complexității momentelor muzicale și profunzimii psihologice. Spectacolul va fi prezentat în două distribuții diferite, astfel că publicul va avea ocazia în ambele seri să se bucure de interpretări unice, asistând, de fapt, la două Premiere, aflate sub conducerea muzicală a Maestrului dirijor David Crescenzi, în regia invitatului Paolo Bosisio și scenografia semnată de invitatul Domenico Franchi.
Acțiunea operei se desfășoară în Sevilla, Spania și spune povestea lui Don Giovanni, un seducător notoriu, impulsiv și carismatic, care își găsește sfârșitul după ce comite o serie de fapte imorale. Cu o muzică remarcabilă și personaje bogat conturate precum, figura tragică a Donnei Elvira și comicul de situație reliefat prin Leporello, valetul lui Don Giovanni, opera DON GIOVANNI își merită titlul de una dintre cele mai iubite și populare opere din repertoriul liric universal.
În 27 aprilie a avut loc Întâlnirea cu presa, în cadrul căreia am dezvăluit surprizele pe care le pregătim cu mare entuziasm publicului nostru. Această conferință i-a avut ca invitați pe regizorul italian Paolo Bosisio, cunoscut pentru performanțele sale excepționale în arta lirică și cinematografică, scenograful Domenico Franchi, designer de costume pentru spectacole de operă, musical și dans contemporan, dar și un artist vizual desăvârșit, soprana de talie internațională Anita Hartig, recunoscută pe scene ale Teatrelor de Operă precum cele din Hamburg, Tokyo, Milano, Paris sau Berlin, tânăra soprană Aida Pascu, absolventă a Universității Naţionale de Muzică București și masterandă a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, baritonul Florin Estefan, Manager General al Instituției noastre și unul dintre baritonii de referință din România și soliștii Operei clujene: bas-baritonul Cristian Hodrea, cu un palmares bogat în roluri din spectacole de operă, operetă și musical, și baritonul David Pogana, o voce care se remarcă prin timbrul sobru și o prezență scenică fermă.
Aceștia sunt o parte dintre soliștii pe care îi veți putea admira și aplauda în cadrul celor două Premiere la care vă așteptăm cu drag. Fiți alături de noi urmărind pagina oficială de Facebook a Operei clujene, dar și cea de Instagram, în care vă ținem la curent cu noutățile spectacolului care urmează.