Râsul, cel mai bun medicament

August 6, 2022
51 Views

Râsul este un medicament care, spre norocul nostru, se eliberează fără prescripție medicală și este cel mai ieftin. Află din acest articol ce beneficii are râsul pentru sănătatea fizică și psihică și cum să te obișnuiești să râzi mai des, atât singur, cât și în compania altora.

Încă de când începem să socializăm în copilărie, adulții se încăpățânează să ne limiteze „accesul” la râs. „Nu e frumos să râzi”, „Nu e momentul să râzi”, „Ce-ai de râzi așa?” sunt expresii cunoscute, care ne condiționează, într-un fel sau altul, comportamentul, încă din copilărie.

Specialiștii apreciază că aceste interdicții ne marchează pe viitor, la maturitate, când vom tinde să ne autocenzurăm. Ajungem să râdem doar în cercuri restrânse, cu cei apropiați, refuzând practic o plăcere și o binefacere corpului, îndreptându-ne astfel gândirea, inconștient, spre aspecte negative.

Certitudinea că râsul este un medicament a venit prima oară de la grecii antici, unde medicii le recomandau bolnavilor să meargă la spectacole de comedie pentru a contribui la vindecare. Puterea curativă a râsului constă în secreția de endorfine, adică substanțe fundamentale pentru o viață echilibrată, cu tonus.

Endorfinele au trei funcții în organism
Endorfinele acționează ca analgezice, adică reduc durerea, provoacă o stare de euforie și ajută sistemul imunitar să funcționeze adecvat. În plus, atunci când râdem, vasele sangvine se destind, permițând un flux de sânge mai rapid, care dublează capacitatea pulmonară.

Iată câteva date despre râs:

-A râde de o sută de ori este echivalent cu a vâsli timp de 10 minute.
-Râsul arde calorii. Copiii râd cam de 400 de ori pe zi, ar trebui să le urmăm exemplul!
-Efectul fiziologic al râsului poate dura între 12 și 14 ore.
-În timp ce râdem nu putem gândi, de aceea râsul este asemănat cu meditația.

De ce este râsul benefic pentru sănătate?
Râsul relaxează întregul corp
Un episod de râs bun, din tot sufletul, alină tensiunea fizică şi stresul, lăsându-ţi muşchii relaxaţi chiar şi la 45 de minute după sesiunea de râs.

Râsul stimulează sistemul imunitar
Râsul scade nivelul hormonilor stresului şi creşte activitatea celulelor imunitare şi a anticorpilor care luptă împotriva infecţiilor, îmbunătăţind astfel rezistenţa la boli.

Râsul declanşează secreţia de endorfine
Cum spuneam, endorfinele sunt substanţe naturale din organism, care te fac să te simţi bine. Endorfinele contribuie la o senzaţie generală mai bună şi pot chiar să calmeze temporar durerea.

Râsul îţi protejează inima
Râsul îmbunătăţeşte funcţia vaselor de sânge şi sporeşte circulaţia sangvină, lucruri care ajută şi te protejează împotriva unui atac de cord și a altor probleme de natură cardiovasculară.

Râsul te face să arzi calorii
Râsul nu este un înlocuitor pentru mersul la sală, însă un studiu a arătat că râsul, timp de 10-15 minute pe zi, poate să ardă aproximativ 40 de calorii.

Râsul te scapă de povara grea a furiei şi mâniei

Nimic nu alungă mai repede mânia şi conflictul decât o porţie bună de râs. Dacă privești partea amuzantă a lucrurilor, această decizie te ajută să pui problemele într-o altă perspectivă şi îţi permite să depăşeşti acele confruntări nedorite, fără să te mai legi de amărăciune sau resentimente.

Râsul ar putea chiar să te ajute să trăieşti mai mult
Un studiu științific a arătat că oamenii cu un puternic simţ al umorului trăiesc mai mult decât cei care nu râd la fel de mult în decursul vieţii. Diferenţa a fost notabilă îndeosebi în cazul persoanelor care se luptau cu cancerul.

Beneficiile râsului pentru sănătatea şi starea ta fizică
-stimulează imunitatea
-scade nivelul hormonilor responsabili de stres
-reduce durerea
-îţi relaxează muşchii
-previne bolile de inimă

Beneficiile râsului pentru sănătatea mintală
-aduce un strop de bucurie şi veselie în viaţa ta
-alină anxietatea şi tensiunea
-alungă stresul
-îmbunătăţeşte starea de spirit

Beneficiile sociale ale râsului
-consolidează relaţiile
-atrage alţi oameni în direcţia ta
-îmbunătăţeşte munca în echipă
-ajută la dezamorsarea conflictelor
-contribuie la stabilirea relaţiilor de grup.

Cum să râzi mai des?

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: