Starea de alertă, prelungită încă 30 de zile. Ce aduce nou Hotărârea CNSU

February 11, 2021
165 Views

Starea de alertă va fi prelungită pentru a noua oară, pentru încă 30 de zile, începând de vineri, 12 februarie, conform noii Hotărâri emise de CNSU, care trebuie aprobată de Guvern.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul României, pentru 30 de zile, ceea ce implică păstrarea măsurilor de prevenție de până acum.

Hotărârea privind această măsură a fost semnată de premierul Florin Cîțu, care este și președintele CNSU.

Noutatea din document privește calculul ratei de incidență, ce va include infectările din focarele COVID, așa cum a anunțat Ministerul Sănătății în ianuarie. Focarele au fost scoase din calcularea ratei de infectare în octombrie 2020.

Conform procedurii, pentru prelungirea stării de alertă, trebuie acum ca Guvernul să adopte decizia, printr-o Hotărâre de Guvern.

Potrivit Anexei la Hotărârea CNSU, sunt 72 de măsuri de prevenire și control propuse a se aplica pe durata stării de alertă, printre care:

-menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;
-menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise;
-menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
-menținerea interdicției activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
-menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
-menținerea interdicției organizării de evenimente private și în spaţii deschise;
-menținerea obligației de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul activității permite această desfășurare a muncii.

Prima dată, starea de alertă în România a fost instituită pe 15 mai 2020, la terminarea stării de urgență.
Astfel, va urma cea de-a noua prelungire consecutivă și cea de-a zecea lună în care țara noastră se află în starea de alertă.

Leave A Comment

%d bloggers like this: