Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existenţă și anunță o ediţie de anvergură, între 23 iulie şi 1 august 2021, în Cluj-Napoca, organizatorii pregătind atât proiecţii în aer liber, cât şi în interior, dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi.
„În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanţi să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranţă, în 14 locaţii din Cluj şi din împrejurimi, locaţii în care echipa intenţionează să revină şi în 2021”, precizează un comunicat de presă al organizatorilor.
Contextul actual şi informaţiile oferite de autorităţi au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august, precizează organizatorii.
Se lucrează la o ediţie mixtă, cu proiecţii în aer liber, dar şi în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi), cu speranţa că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea ţărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1000 sau mai mult, mai anunță sursa citată.
Ca şi anul trecut, o selecţie de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro).