Angajatorii români au postat peste 20.000 de joburi noi de la începutul anului

January 30, 2021
164 Views

Peste 20.000 de joburi noi de la începutul anului, au postat angajatorii români, iar numărul aplicărilor a ajuns la 1,2 milioane, astfel piaţa se apropie de nivelul anterior pandemiei, potrivit datelor publicate de o platformă de recrutare.

„Angajatorii români au început anul în forţă şi au scos în piaţă peste 20.000 de noi locuri de muncă în doar trei săptămâni lucrătoare, numărul de joburi apropiindu-se de cel înregistrat în luna ianuarie a anului trecut. Cele mai multe oportunităţi au venit din partea angajatorilor din retail – peste 4.300 de locuri de muncă au fost postate în luna ianuarie. Prestări servicii a fost al doilea cel mai activ domeniu, din acest punct de vedere, fiind urmat de IT / Telecom, call-center / BPO, industria alimentară, producţie şi construcţii”, se arată într-un comunicat al eJobs, transmis joi AGERPRES.

Din punct de vedere teritorial, mai mult de jumătate dintre joburile noi, se adresează candidaţilor din Bucureşti şi din Ilfov. Următoarele oraşe, în ordinea numărului de opţiuni deschise în faţa candidaţilor, sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Constanţa. Angajatorii din străinătate continuă să caute candidaţi români, cu toate că interesul acestora faţă de ideea de a pleca din ţară este în continuare scăzut, potrivit documentului citat.

„Vedem domenii care luni la rând au stat în aşteptare şi care acum recuperează, cum este cazul HoReCa, unde au reînceput să se caute oameni, odată cu decizia redeschiderii restaurantelor, chiar dacă încă suntem destul de departe de nivelul din 2020. În plus, dacă anul trecut vorbeam despre angajări masive doar în câteva industrii, care au crescut tocmai pe fondul contextului de criză, acum au reluat angajările şi celelalte sectoare. Telecomul sau bankingul sunt două exemple în acest sens. Pentru 2021 am văzut cele mai mici procente alocate intenţiei de a pleca la muncă în străinătate sau de a-şi deschide propriul business”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: