FELICIA DONCEANU 90, JOI, 28 IANUARIE 2021, ORA 19:00. SPECTACOL TRANSMIS ONLINE

January 28, 2021
156 Views

“O prezență luminoasă, profundă și revelatoare, Felia Donceanu este o distinsă personalitate culturală ce impresionează prin complexitatea artei sale – fiind o compozitoare, pictoriță, sculptoriță și poetă ce crede cu tărie în sincretismul artistic. Uneori o notă va cere o culoare, iar un vers va aștepta un portativ care să le întregească, creând un univers de sensuri și simboluri pe care această artistă contemporană le redă cu o inspirație impresionantă.

Alături de partiturile și versurile propriilor lucrări, Felicia Donceanu a creat texte pentru alte pagini de compozitori români, a imaginat scenarii pentru spectacole muzical-coregrafice, precum și ilustrații pentru cărți dedicate copiilor. Toate acestea cu o pasiune și elan vizionare, ce au conturat profilul unui artist complex și complet unic, celebrat acum la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani.

Recitalul dedicat de instituția noastră amplei sale cariere și personalități artistice vine, astfel, că marcheze o viață dedicată artei în toate formele sale. Născută la 28 ianuarie 1931, la Bacău, Felicia Donceanu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, studiind alături de figuri marcante ale universului liric național, printre care: Mihai Jora, George Breazul, Paul Constantinescu și Mircea Basarab. A fost redactor la Editura pentru Literatură și Artă (ESPLA) și Editura Muzicală din București, scriind totodată cronici pentru publicațiile Muzica, Azi, Contemporanul, Munca. Alături de compozițiile sale muzicale – ce abordează genuri diverse, de la muzică vocal-simfonică, la muzică de cameră, corală, pentru voce și pian, muzică pentru copii, teatru instrumental și muzică de scenă – artista a scris scenarii pentru radio și spectacole muzical-coregrafice, a oferit concerte-lecții, emisiuni radiofonice, precum și numeroase conferințe în artele practicate. Impresionanta sa activitate a atras atât aplauzele publicului, cât și aprecierea criticilor și a oficialităților, fiind distinsă cu premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1983, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, 1997), precum și Ordinul Meritul Cultural, cls. I (1981) și premiul „George Enescu” al Academiei Române (1984).

Vă invităm să deveniți la rândul dumneavoastră spectatorii creației sale inedite și plină de însemnătate!” (operacluj.ro)

Leave A Comment

%d bloggers like this: