“Din punctul meu de vedere, Furtuna este piesa lui Shakespeare care se apropie, ca structură, cel mai mult de muzică. Muzica are o formă precisă, abstractă. Și de aceea pentru mine bagheta magică este și o baghetă de dirijor, cu care Prospero orchestează furtuna de la început. Când Prospero rupe bagheta, în teatru nu mai rămâne nimic. Dispare totul. Chiar și proiecțiile pe care el le orchestrează… E extraordinar acest sistem de oglindire în care exact aceeași situație se joacă și în farsă și în grotesc și în tragic și în politic. Prospero este un savant, un poet, un artist și un exilat. În poveste este vorba și despre un pelerinaj interior: Prospero se schimbă, dorințele de răzbunare sunt eliminate, îi iartă pe vinovați. E o idee creștină; iertarea păcatelor nu se poate întâmpla decât în momentul când există regretul celor săvârșite”.
“Să ne amintim. La 1 decembrie 1919, pe scena Teatrului Național din Cluj se rosteau primele cuvinte în limba română: „S-a potolit furtuna”. Este replica de început din piesa Poemul Unirei de Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Da, într-adevăr, prin spectacole de asemenea calibru putem spune că s-a potolit furtuna și s-a așezat ARTA.” Adrian Țion, Cartea de magie a regizorului, în revista Steaua nr.10/2019 (cronică scanată)
Foto : Nicu Cherciu
