Falca – Ludovic Orban şi-a asumat o guvernare când mai toţi fugeau de la guvernare

January 19, 2021
208 Views

Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă apreciază că liderul liberalilor, Ludovic Orban, trebuie tratat ca un om politic responsabil, în condițiile în care ‘a reușit să dea jos Guvernul Dăncilă’ și și-a asumat o guvernare de care “toți fugeau”, adăugând că nu trebuie să demisioneze de la conducerea partidului.

“Punctul de a vedea al prim-vicepreședintelui PNL (Rareș Bogdan – nr) se va discuta, posibil, în interiorul partidului, dar niciodată în exteriorul partidului (…). Eu cred că în PNL acest subiect se va închide în trei zile, pentru că sunt oameni responsabili și știm ce trebuie să facem în următorii ani. (…) Domnul Orban a fost unul dintre cei mai responsabili oameni politici, a reușit să dea jos un Guvern Dăncilă într-un moment greu pentru România, apoi și -a asumat o guvernare când mai toți fugeau de la guvernare, în momentul în care a venit această criză a pandemiei. Putem spune că anul 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani pentru acest glob, iar Guvernul Orban a închis pozitiv anul, cu speranțe foarte mari pentru 2021. De aceea, astăzi,Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil și care va avea și o responsabilitate majoră pentru următorii patru ani, din poziția de președinte al Camerei Deputaților “, a declarat Falcă, marți, la RFI.

El este de părere că Ludovic Orban nu ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte.

“Eu nu mi-aș dori, personal, pentru că noi o să avem posibilitatea în toamnă un congres și eu cred că nu trebuie să fac astăzi un astfel de gest, ci, în cadrul congresului, cei care vor fi responsabili și o să -și asume atât o candidatură pentru funcția de președinte, de prim-vicepreședinte, atunci partidul va intra în logica unei competiții interne, cu o relație corectă cu proprii membri și atunci nu vom alege viitorul. Eu cred că, în acest moment, domnul Orban , împreună cu echipa PNL, are responsabilitate să sprijine legislativ acest guvernare, pentru că în interiorul programului de guvernare avem foarte multe proiecte care pot fi demarate cu sprijin legislativ “, a spus vicepreședinte PNL.

Întrebat dacă PNL ar putea să scadă în sondaj cu Ludovic Orban la conducere, el a răspuns: “Am face cea mai mare greșeală să guvernăm pentru sondaj, trebuie să guverneze cu o responsabilitate pentru oameni, pentru țară”.

Luni, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău,  a declarat pentru AGERPRES  că este nevoie de o schimbare la vârful partidului, susținând că, în ultimul an, lucrurile nu au funcționat, iar președintele Ludovic Orban “și-a atins limitele”. De asemenea, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan la criticat, la un post de televiziune, pe liderul PNL și ia cerut demisia.

sursa Agerpres

Leave A Comment

%d bloggers like this: