Primăria Cluj -Napoca a pregătit 6 centrele pentru etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19

January 16, 2021
303 Views
În Municipiul Cluj-Napoca vor fi active de luni un număr total de 6 centre de vaccinare, din cele 10 centre deschise momentan la nivelul județului, în următoarele locații:
– Școala „Ion Creangă”, Aleea Peana, nr. 2-4;
– Centrul Medical Unirea – str. Observatorului nr. 1-2;
– Institutul Inimii „Prof. Dr. Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca – Calea Moților, nr. 19 -21;
– Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” – Cluj-Napoca, str. Traian Moșoiu, nr. 22;
– Spitalul Regina Maria Cluj-Napoca – Calea Dorobanților nr. 29, Cluj-Napoca;
– Centrul Medical MedLife S.A. – Calea Moților, nr. 32.
„Primăria Cluj-Napoca are în administrare 11 centre de vaccinare din totalul celor aprobate la Cluj, restul fiind în dotarea unităților sanitare care vor fi deschise etapizat, în funcție de numărul de vaccinuri disponibile în România, de programări și alte necesități.
Invit clujenii cu toată responsabilitatea și sinceritatea să se vaccineze pentru a dobândi imunitate la COVID-19. Personal o să mă vaccinez.
Voi veni la Școala Ion Creangă sau la oricare alt centru din municipiu care va fi disponibil, conform platformei, pentru a susține acest demers de sănătate publică. Este în interesul public pentru a putea depăși împreună această perioadă de pandemie, pentru a reveni cât mai repede la normalitate, pentru a redeschide școlile, pentru a susține activitatea economică, a salva locuri de muncă.
Consider că vaccinarea este un act de solidaritate, nu doar de salvare a propriei sănătăți, ci de protejare a sănătății celorlalți, și nu în ultimul rând, de protejare a veniturilor si a locurilor de muncă”, a declarat primarul Emil Boc.

Leave A Comment

%d bloggers like this: