Ministerul Muncii: statul va suporta 50% din salariu dacă sunt angajate persoane de peste 50 de ani sau tineri până în 29 de ani care și-au pierdut job-ul în pandemie

January 4, 2021
114 Views

Guvernul a decis să prelungească până la 30 iunie 2021 mai multe măsuri pentru angajatorii și angajații afectați de restricțiile din perioada stării de urgență și de alertă, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.
Astfel, guvernul va suporta următoarele categorii de cheltuieli:

– 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2 500 lei pentru încadrarea în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, a persoanelor de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență sau alertă, din motive neimputabile lor, a tinerilor între 16 și 29 de ani înregistrați ca șomeri sau a cetățenilor români încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor.

– 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări.

– 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut, pentru angajații sezonieri.

În plus, se vor acorda zile libere plătite pentru părinți în perioada cursurilor online. Părinții vor beneficia, până la finalizarea cursurilor anului școlar 2020-2021, de zile libere plătite cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: