𝗖𝗹𝘂𝗷 𝗖𝗵𝗿𝗶𝘀𝘁𝗺𝗮𝘀 (𝗛𝗶)𝗦𝘁𝗼𝗿𝘆. 𝗢 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗮 𝗖𝗿𝗮𝗰𝗶𝘂𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗹𝗮 𝗖𝗹𝘂𝗷

December 21, 2020
273 Views
Cu două zile înainte de Crăciun, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, aduce publicului un cadou cultural: 𝗖𝗹𝘂𝗷 𝗖𝗵𝗿𝗶𝘀𝘁𝗺𝗮𝘀 (𝗛𝗶)𝗦𝘁𝗼𝗿𝘆. 𝗢 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗮 𝗖𝗿𝗮𝗰𝗶𝘂𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗹𝗮 𝗖𝗹𝘂𝗷.
Care este povestea nașterii lui Iisus? De ce colindăm? De ce mergem cu Steaua sau cu Viflaimul? De ce împodobim bradul și punem cadouri în ghetuțe sau sub pom? Cine sunt: Moș Nicolae, Mikulás, Moș Crăciun, Christkind, Jézuska, Angyalka și Moș Gerilă?
Pentru a răspunde acestor întrebări, Crăciunul a adus împreună Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, rezultând proiectul ,,Cluj Christmas (Hi)Story. O istorie a Crăciunului la Cluj,” inițiativă care încearcă să recupereze o parte din istoria acestei sărbători, pentru bucuria tuturor clujenilor.
Este povestea Crăciunului, spusă dintr-o perspectivă istorică, dar, tocmai pentru că nu este nici singura perspectivă valabilă și nici istoria completă a acestei sărbători, se spune că e doar ,,o istorie”, adică una dintre cele mai multe care ar putea fi valabile. Și, pentru că se îmbină și cu elementele de legendă, inițiatorii proiectului i-au dat aerul jucăuș de (hi)story, un concept care se înscrie undeva între poveste și istorie. Propunerea expozițională nu a reușit să rezolve toate întrebările care au fost ridicate, pentru că subiectul este vast și complex, iar resursele limitate. Însă, cu sprijinul tuturor celor implicați în dezvoltarea acestei expoziții s-au găsit răspuns la o parte din cereri și s-a demonstrat că, de fapt, Crăciunul e al tuturor.
Astfel, începând de miercuri, 23 decembrie 2020, toți cei interesați pot porni într-o călătorie memorabilă în care vor descoperi valori comune pe care le prețuim cu toți.
Echipa de proiect:
Idee, concept, coordonare: George Cupcea, Felix Marcu, Geanina Simion
Documentare și texte: Manuela Marin, Ovidiu Muntean, Irina Nemeti, Ioana Savu-Gruiță, Geanina Simion, Tekla Totszegi, Malvinka Urak.
Grafică: TD Studio (Sorin Tîrt)
Parteneri: Consiliul Județean Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Visit Cluj, Biblioteca Centrală Universitară ,,Lucian Blaga”, Ziarul ,,Făclia”, Asociația ,,Minerva”, Fortepan, Asociația de caritate ,,Revoluția Română Decembrie `89” – Cluj, Xantus Film.
Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „TRANSILVANIEI CLUJ Christmas STORY Instalațla din decembrie Bulevardul Erollor Cluj-Napoca”

Leave A Comment

%d bloggers like this: