Opt români din zece spun că își vor petrece Crăciunul acasă din cauza pandemiei. O treime își reduce bugetul de vacanțe și cadouri

December 16, 2020
141 Views

Mai bine de 80% dintre români spun că își vor petrece primul Crăciun în pandemie acasă, doar 14% vor merge la părinți sau bunici iar obișnuitele vacanțe în țară sau în străinătate sunt o opțiune doar pentru puțin peste 2% dintre români potrivit unui sondaj online relevant la nivel național și realizat prin Ivox la comanda Provident.

Pandemia a schimbat și obiceiurile de consum ale românilor. Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că aleg să își mențină neschimbat nivelul cheltuielilor, în timp ce 38% taie din bugetul de sărbători. Principalul motiv pentru care românii se orientează către cheltuieli mai mici de sărbători este decizia de a face economii, pentru o treime dintre ei, dar și costurile mai mici ale cadourilor (30%) sau circumstanțele personale sau familiale schimbate (27%) contează în decizia de a cheltui mai puțin.

Mai mult, dacă anul trecut puțini erau cei care alegeau să cheltuiască mai puțin de Crăciun (12%, conform studiului IPSOS realizat la comanda Provident, în 2019), anul acesta românii au ales să fie mai cumpătați și procentul celor care au declarat că vor cheltui mai puțin bani decât pentru Crăciunul din 2019 s-a triplat.

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei. Peste 12% vor fi mai generoși, cu 801-1.000 de lei, dar aproape 12% se vor menține sub 200 de lei.

….

Foto : james veysey

Leave A Comment

%d bloggers like this: