Mircea Abrudean – UN AN de la numirea în funcția publică de prefect al județului Cluj

December 15, 2020
241 Views

“În urmă cu un an, pe 15 decembrie 2019, am depus jurământul în onoranta funcție de prefect al județului Cluj, afirmând atunci că prin numirea în această funcție îmi asum o mare responsabilitate, în primul rând față de cetățenii județului Cluj.

➡️ A urmat în scurt timp o perioadă intensă, cu multe provocări, în care succesiunea evenimentelor a impus mobilizarea energiei și experienței tuturor colegilor din cadrul Instituției Prefectului, a membrilor CJSU implicați în mod direct în gestionarea situației de urgență, a întregului sistem medical al județului, dar și a reprezentanților celorlalte instituții din județ cu atribuții în diverse domenii, începând de la ordine publică, până la furnizarea serviciilor esențiale derulării activităților cotidiene, pentru a menține lucrurile într-o stare stabilă și funcțională, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 și extinderii epidemiei.
➡️ Starea de urgență și actuala stare de alertă au fost cele care au constituit prioritatea agendei zilnice și au concentrat o mare parte a atenției și preocupărilor mele și ale colegilor mei.
Aș menționa doar faptul că:
✅ CJSU a adoptat 94 de hotărâri cu privire la situația COVID-19;
✅ a fost aprobat un plan medical la nivelul județului pentru gestionarea situației sanitare, primul de acest gen din România, înainte să apară reglementările naționale;
✅ au fost organizate circuite pentru deplasarea persoanelor care au intrat în județ prin Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj;
✅ a fost dotat din surse private (cu sprijinul Auchan România și a partenerilor săi) un spital de campanie, cu o valoare de peste 1 milion lei;
✅ au fost identificate și dotate centre de carantină;
✅ au fost montate 20 containere modulare din rezerva de stat, cu titlu gratuit. Până în prezent, județul Cluj a beneficiat de cel mai mare număr de astfel de containere din țară.
✅ au fost elaborate 2 ghiduri de informare și prevenție a infectării cu noul coronavirus, destinate pacienților și angajatorilor;
✅ a fost crescută capacitatea de testare, de la 1 laborator și 70 de teste pe zi în martie, la 12 laboratoare și peste 3.000 teste în prezent, iar capacitatea spitalicească pentru pacienții COVID-19 numără azi peste 800 paturi pentru cazuri normale și 102 paturi ATI COVID-19.
✅ au fost multiple întâlniri cu managerii de spitale și personalul medical, pentru identificarea soluțiilor la situațiile apărute;
✅ au fost organizate și coordonate mai multe acțiuni de sprijin pentru populație din partea asociațiilor de voluntari, care au avut un rol considerabil în această perioadă: Platforma Un singur Cluj, Vă ajutăm din Cluj, Beard Brothers, Cert Transilvania, Rescue 4&4 sunt doar câteva dintre numele sub care sute de voluntari au contribuit la combaterea efectelor pandemiei, cu resurse financiare și efort, din generozitate și grijă pentru ceilalți;
✅ a fost gestionat cu succes pelerinajul de la Mănăstirea Nicula din 12-15 august.
➡️ O evaluare completă a ultimului an ar trebui să includă și celelalte proiecte și acțiuni, derulate pentru rezolvarea unor subiecte, fără legătură cu starea de urgență, însă necesare și utile pentru cetățeni:
✅ Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a fost relocat într-un sediu nou, la clădirea Vămii din cartierul Someșeni, iar la Câmpia Turzii au fost deschise puncte de lucru ale S.P.C.R.P.C.I.V și Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte;
✅ în urma demersurilor efectuate de Instituția Prefectului, a fost modificată legislația care permitea navigația pe lacurile Fântânele și Tarnița, în prezent aceasta fiind interzisă cu ambarcațiuni cu motor pe combustibil fosil;
✅ a fost finalizată documentația tehnică pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii Palatului Administrativ al județului Cluj – monument istoric și sediul Instituției Prefectului, urmând a se identifica sursa de finanțare pentru acest proiect important;
✅ au fost multiple întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ, pentru a găsi soluții la situații specifice care au apărut pe fondul pandemiei, dar și cauzate de evenimente de altă natură.
➡️ Indiferent de complexitatea situațiilor cu care m-am confruntat eu și cei care au fost alături de mine în tot acest timp, la fel ca în prima zi a numirii mele în funcție, am știut că prin deciziile pe care le iau am o mare responsabilitate față de cetățeni și am avut în vedere ca prin acțiunile și deciziile mele să respect interesele cetățenilor și ale comunității clujene.
➡️ Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în acest an, pentru sprijinul oferit, efortul și responsabilitatea cu care și-au onorat obligațiile față de cetățenii județului, într-un moment dificil și fără precedent în istoria lui.
➡️ Le mulțumesc clujenilor pentru înțelegerea și responsabilitatea de care au dat dovadă și sunt convins că împreună vom trece cu bine peste această situație dificilă!” arata Mircea Abrudean

Leave A Comment

%d bloggers like this: