Guvernul a modificat “munca scurta”, astfel ca angajatorul poate reduce cu 80% programul salariatilor

December 7, 2020
111 Views

Guvernul a modificat, în şedinţa de vineri, ordonanţa de urgenţă care reglementează acordarea unei indemnizaţii de la stat pentru reducerea timpului de muncă al angajaţilor din domeniile economice afectate de pandemie, astfel încât angajatorii vor putea solicita această indemnizaţie chiar dacă reduc timpul de muncă al salariaţilor cu 80% din durata prevăzută în contractul de muncă.

Potrivit unui comunicat remis vineri de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), până în prezent, conform OUG 132/2020, angajatorii puteau solicita subvenţionarea salariilor acelor angajaţi cărora le reduceau programul de muncă cu maxim 50% din durata programului de muncă prevăzută în contract.

Alte modificări ale OUG 132/2020 adoptate vineri de Guvern prevăd că cele 5 zile în care reducerea timpului de muncă este obligatorie nu mai trebuie să fie consecutive, iar interdicţia de angajare sau subcontractare pentru activităţi similare supuse reducerii timpului de muncă se va aplica strict la nivelul locurilor de muncă afectate de această măsură şi nu la nivelul angajatorului în ansamblul său, ca în prezent, se menţionează în comunicatul MMPS.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: