Sf. Nicolae – tradiții și obiceiuri. De ce este supranumit și „Făcătorul de minuni”

December 6, 2020
85 Views

Sfântul Nicolae, primul moș generos din luna sărbătorilor și a cadourilor este și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai românilor.

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit şi “Făcătorul de minuni”, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București păstrează mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, dăruită, potrivit documentelor, de Arhiepiscopia din Bari domnitorului Mihai Viteazu.

Sfântul Nicolae. Cei mai mulți creștini care au venit deja să se reculeagă în fața raclei știu povestea Sfântului Nicolae, așa cum a fost ea reținută în izvoarele ortodoxe. Nicolae a fost un creștin prigonit și închis pentru credință. Ideea de dărnicie vine din povestea a trei fete sărmane, care nu se puteau mărita, pentru că nu aveau zestre. Nicolae le-a dat trei pungi cu galbeni, ca să nu cadă în păcatul desfrâului.

Sfântul Nicolae. Sunt peste 400 de ani de când Mihai Viteazul ar fi adus de la Bari mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, la care vin pelerinii. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române spun că a fost un dar din partea italienilor, pentru luptele duse de domnitorul nostru. Lucrările de renovare a Bisericii Sf. Gheorghe Nou au scos la iveală un document lăsat în 1599 chiar de Mihai Viteazul. O inscripție cu litere chirilice, pusă lângă caseta de aur în care au fost ferecate moaștele, conform realitateavalceana.ro.

Numele lui este sinonim cu dărnicia şi compasiunea, dar şi cu darurile aduse copiilor
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

Sfântul Nicolae, mare apărător al ortodoxiei
Sfântul Nicolae. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale, conform gandul.info.

Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători
Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că Sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae, protectorul celor săraci
Sfântul Nicolae a ştiut că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. De numele Sfântului sunt legate mai multe poveşti creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Sfântul Nicolae, în tradiţia românească
În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Este iscoada a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: