Vaccinarea anti-COVID nu va opri pandemia rapid. Câţi români vor putea fi imunizaţi iniţial

November 15, 2020
165 Views

Am putea avea în curând un vaccin anti-COVID cu o eficienţă de peste 90% în prevenirea bolii, dar ne aşteaptă multe obstacole în calea imunizării în masă, ne avertizează specialiştii. Nu ne putem gândi la încheierea pandemiei mai devreme de sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022.

La ora actuală, sunt 155 de vaccinuri în evaluare preclinică, 47 în studii clinice şi 11 în a treia şi ultima etapă de testare pe voluntari, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, actualizate pe 3 noiembrie 2020. Şansele să avem măcar un vaccin eficient dintre toate acestea sunt mari, aşa încât toate guvernele au început pregătirile pentru imunizarea în masă a populaţiei.
Va pune vaccinul anti-COVID capăt pandemiei de coronavirus? Vom renunţa să mai purtăm mască şi să păstrăm distanţa chiar din primăvară, când vom primi vaccinul? Câţi dintre români au şansa să primească vaccinul în primăvară? Am discutat toate aceste probleme cu doi dintre specialiştii implicaţi în elaborarea strategiei de vaccinare anti-COVID din România: dr. Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul SNMF, şi prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

De unde va primi România vaccinul

Vaccinurile anti-COVID vor ajunge în ţara noastră prin Comisia Europeană (CE), care a încheiat angajamente prealabile de achiziţie în numele statelor membre UE cu mai multe companii farmaceutice. „Practic, CE, guvernul Statelor Unite şi al Marii Britanii prefinanţează prin aceste precontracte dezvoltarea de vaccinuri. Companiile farmaceutice vor aloca apoi vaccinurile lor la un preţ preferenţial şi într-o cantitate mai mare ţărilor care au sprijinit dezvoltarea lor”, explică prof. dr. Alexandru Rafila.

Până la data publicării acestui articol (9 noiembrie 2020), CE are trei contracte semnate, cu Johnson&Johnson, Sanofi-GSK şi AstraZeneca (în parteneriat cu Universitatea Oxford). În total, instituţia executivă a Uniunii Europene a rezervat peste un miliard de doze dintr-un potenţial vaccin împotriva coronavirusului.

Aceste doze sunt repartizate ţărilor UE în mod egal, raportat la populaţie. României îi revin 10,4 milioane de doze dintre cele contractate până acum. Alte trei companii sunt în discuţii cu CE pentru achiziţia a încă unui miliard de doze: BioNTech-Pfizer, CureVac şi Moderna. Numărul de doze alocate fiecărei ţări va creşte proporţional cu cantităţile achiziţionate.

Majoritatea vaccinurilor anti-COVID au un rapel la 21 de zile, la 30 de zile sau chiar la 60 de zile. Prin urmare, cu cele 10,4 milioane de doze alocate ţării noastre vor fi vaccinaţi 5,2 milioane de români.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: