𝗠𝗮𝗴𝗮𝘇𝗶𝗻𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝘀𝗱𝗲𝗰𝗹𝘂𝗷.𝗿𝗼, 𝗹𝗮𝗻𝘀𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗖𝗹𝘂𝗷 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗿𝗰𝗶𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝘀𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗲, 𝘁𝗼𝘁 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗼𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁 𝗖𝗼𝗺𝗲𝗻𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗮𝘂 𝗰𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂𝘁 𝗰𝘂 𝗰𝗰𝗮. 𝟯𝟬𝟬%

November 10, 2020
270 Views
Platforma de vânzare online a produselor tradiționale locale lansată de Consiliul Județean Cluj, respectiv magazinprodusdecluj.ro, a înregistrat în ultima perioadă o creștere exponențială a vânzărilor. Aceasta a avut loc în contextul măsurilor de securitate sanitară recent impuse de autoritățile centrale în vederea limitării răspândirii infecției cu SARS-Cov-2.
Astfel, numărul comenzilor efectuate pe platforma online www.magazinprodusdecluj.ro s-a triplat. Pentru a putea onora în timp util toate comenzile plasate pe platformă, a fost luată decizia de a crește frecvența livrărilor la două zile pe săptămână – marți și vineri. În cazul în care numărul comenzilor va continua să crească, există chiar posibilitatea ca produsele să fie livrate zilnic.
De asemenea, având în vedere interesul tot mai crescut pentru produsele locale clujene, comandate și livrate de la producători, dar și diversificarea cererii, se analizează posibilitățile de extindere a ofertei.
În prezent, www.magazinprodusdecluj.ro cuprinde produsele a aproximativ 30 de antreprenori care oferă uleiuri presate la rece, brânzeturi, preparate din carne, sucuri, ciocolată artizanală, dulcețuri și siropuri naturale, prăjituri de casă, vinuri, miere de albine, legume și fructe de sezon, produse de igienă personală, etc. Produsele pot fi vizionate și comandate direct de pe platformă, plata fiind făcută direct cu cardul. Pentru detalii privind produsele, dar și pentru suport tehnic necesar plasării comenzilor, este disponibilă linia telefonică 0741985823, zilnic între orele 9.00 și 19.00. Livrarea este gratuită la comenzi de peste 150 lei, în municipiul Cluj-Napoca și în întreaga Zonă Metropolitană.

Leave A Comment

%d bloggers like this: