Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care reglementează unele cheltuieli şi venituri pentru învăţământ.
Legea are ca obiect de reglementare extinderea deductibilităţii cheltuielilor efectuate pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului tehnic preuniversitar şi universitar; neimpozitarea veniturilor primite de elevi/studenţi pe parcursul învăţământului dual preuniversitar/universitar, precum şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământul dual preuniversitar şi universitar, în cazul determinării venitului net anual în sistem real.
Legea prevede şi neimpozitarea sumelor plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor.