Momente și schițe rurale – expoziție de fotografie, Izabella Șaramet, ClujArt, 30.10.2020, ora 18.00

October 26, 2020
86 Views

Galeria Cluj Art împreună cu fotografa Izabella Șaramet vă invită să fiți martori la o doză de autenticitate redată prin obiectivele foto în data de 30 octombrie, începând cu ora 18:00. Vernisajul expoziției foto va fi transmis și live pe pagina galeriei. Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 octombrie – 13 noiembrie, intrarea fiind liberă!

„O parte dintre poze sunt făcute în satul Ruginoasa din județul Sălaj, un sat uitat de lume și cu un farmec aparte. Aici oriunde te uiți ceva îți captează atenția, cerul, oamenii, casele, curțile, minuscula lume ce zumzăie prin iarbă, trebuie doar să ajustezi lentilele. Cealaltă parte cuprinde fotografii de pandemie, când, pentru prima dată, am început să explorez ce se află în spatele blocului. Și am rămas uimită. Și apoi am spus că totul are un rost.

Sunt ceea ce s-ar numi fotograf amator. Pentru că îmi place pur și simplu. Nu am un țel anume. E pur și simplu pentru mine, pentru că mă face să mă simt bine. Oricât de ciudat ar suna. Cred că noi, oamenii, ar trebui să începem mai des să facem lucruri așa, pentru noi, pentru sufletul nostru, am impresia că am cam uitat de el. Surprind momente, clipe, minute și secunde, lumini și umbre, apusuri și răsărituri, sentimente, gânduri, bătaia din aripi a unui fluture, trecerea vreunui nor, surprind viața. Așa cum e ea. Nu editez fotografiile decât foarte puțin. Vreau să conserv realitatea. Vreau să imortalizez momente, amintiri, frânturi de viață, fotografia pentru mine înseamnă a cuprinde și a păstra viața. Intactă. Nu știu de unde a pornit asta. De mică mă jucam cu aparatul foto pe film. Cu timpul s-au strâns albume. Apoi am trecut la era digitală. Apoi am zis că n-ar strica și un curs foto. Și apoi iată-mă aici făcând expoziții.” – (Izabella Șaramet)

Curator : Prof.univ.dr. Dorel Gaina, U.A.D. Cluj

Prezinta : Demostene Sofron, Ziarul Faclia, ziar independent de Cluj

Leave A Comment

%d bloggers like this: