ANTONIO VIVALDI, ANOTIMPURILE, DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE 2020, ORA 19:00 SALA MARE

October 23, 2020
76 Views

“Spectacolul coregrafic semnat de maestrul Vasile Solomon redă, de fapt, sub titlul generic al faimoasei creații baroce Anotimpurile de Antonio Vivaldi, timpuri și anotimpuri ale afectivității umane. Miniaturile din prima parte vă oferă un incitant parcurs temporal al dansului (Invitație la dans de Carl Maria von Weber), al nopții (Nocturnă de Frédéric Chopin), al delectării în mijlocul naturii (Pas de deux – Diana și Acteon, de Cesare Pugni), al reveriilor (Reverie de Dumitru Fărcaș), dar și al despărțirii (Spartacus și Frigia de Aram Haciaturian).

Partea a doua surprinde, pe fondul sonor al celor patru concerte – Anotimpurile pentru vioară și orchestră (op. 8, nr. 1-4) – ciclicitatea la nivel cosmic, cu repercursiuni însemnate asupra vieții terestre. Mijloacele de exprimare scenică specifice dansului, concepute de Vasile Solomon fuzionează cu elementele de scenografie (realizate de Valentin Codoiu) și evident, muzicale, în vederea reprezentării cât mai clare a paralelei dintre anotimpurile naturii și vârstele omului: primăvara și nașterea, prospețimea copilăriei; vara și perioada maturității, a neliniștilor și a căutărilor; toamna și retrăirea împlinirilor, a succeselor și bucuriei, dar și a neîmplinirilor; iarna și retrospectiva drumului vieții, cu urcușuri și coborâșuri. Veți distinge, astfel, printre vibrantele sonorități ale concertelor lui Vivaldi, cântul păsărelelor, o furtună de vară, apelul de vânătoare sau zgomotele ploii de gheață, în timp ce, în plan vizual, veți admira bogăția și contrastele cromatice care delimitează cu succes etapele amintite, dar, mai ales, parcursul coregrafic al soliștilor și ansamblului de balet al Operei Naționale Române!”

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: