Produs de Cluj, un nou târg la Timișoara

Consiliul Județean Cluj organizează Târgul Produs de Cluj la Timișoara, ediția a VI-a. Manifestarea expozițională are loc în parcarea Shopping City Timișoara, din Calea Șagului nr. 100, până în 11 octombrie.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Proiectul nostru, derulat sub brandul Produs de Cluj, este, în opinia noastră, un model în ceea ce privește sprijinirea economiei locale în vreme de pandemie, cu respectarea regulilor de prevenire a infecției cu virusul COVID-19. Sunt câteva măsuri simple de care ținem seama și le explicăm tuturor, astfel că târgurile se desfășoară în condiții de siguranță sanitară. Și, cel mai important, economia locală, micii întreprinzători, își pot continua activitatea și asigură veniturile necesare familiilor și angajaților lor. Este motivul pentru care depunem eforturi consistente, eforturi apreciate până acum de instituțiile responsabile cu implementarea măsurilor antipandemie, dar și de vizitatorii târgurilor noastre. Suntem convinși că această nouă ediție a Târgului Produs de Cluj la Timișoara va fi una de succes, ca organizare și siguranță sanitară și ca public vizitator.”
Târgul Produs de Cluj la Timișoara reunește aproximativ 40 de mici întreprinzători care oferă celor interesați produse de artizanat și preparate alimentare tradiționale. Astfel, cei care vor trece pragul târgului vor putea achiziționa compoturi, dulcețuri, siropuri naturale, murături și o gamă variată de zacuști, toate gătite respectând rețete tradiționale. Apicultorii și viticultorii sunt și ei prezenți, produsele provenite din stupine și mustul fiind una din vedetele târgului. Nu lipsesc uleiurile presate la rece, preparatele din carne și lapte, pâinea și ciocolata de casă. Artizanii își vor prezenta costumele populare, podoabele lucrate de mână, obiectele sculptate în lemn, lavanda și produsele de marochinărie.
Calin Cotirla, Hinteuar Tatiana şi alţi 6
1 distribuire
Îmi place

Comentează
Distribuie

Leave A Comment

%d bloggers like this: