FATA BABEI ȘI FATA MOȘULUI, DUMINICĂ, 04 OCTOMBRIE 2020, ORA 11:00, PARCUL ETNOGRAFIC „ROMULUS VUIA”

October 1, 2020
67 Views

Operetă într-un act (3 tablouri). Spectacolul ce amintește de tâlcuitorul Ion Creangă, răsfoit cu elan în copilărie, îi fascinează pe micii spectatori de îndată, într-un basm pus pe note, ce dă naștere celor mai neașteptate personaje. Adaptat după opereta „Fata moșului cea harnică”, scrisă în anul 1982 de compozitorul Florin Comișel, spectacolul are la bază libretul lui Cezar Țipa, care a înțesat cu inspirație în povestea populară personaje din două alte basme celebre, „Motanul Încălțat” și „Capra cu trei iezi”, stârnind cu atât mai mult curiozitatea și bucuria celor mici.

Eroina operetei, Ilenuța, fata moșului, candidă și modestă, ne învață cum bunătatea, munca, răbdarea și seriozitatea sunt valori ce ne ajută să avem o viață frumoasă, cu scopuri nobile. La pol opus, Marhiolița, fata babei, leneșă și răutăcioasă, nu face decât să țeasă intrigi, rămânând în final nemulțumită și dezamăgită. Învățăturile poveștii dau naștere unei operete de esență populară, menită să pună în lumină valorile morale ale țăranului român, într-un spectacol regizat de Iulian Ioan Sandu, dublat cu succes în plan muzical de aranjamentul instrumental al lui Flaviu Mogoșan. Vă așteptăm cu mic, cu mare, la un spectacol desprins din basmele satului românesc de odinioară, care ne va aminti cu drag de copilărie!

*Asemeni tuturor spectacolelor din această perioadă excepțională, programul acestui eveniment este unul redus la o oră, interval ce permite respectarea tuturor normelor și măsurilor de siguranță ale participanților.
*Pentru acest eveniment biletele au preț unic în valoare de 40 RON. Conform legii, pentru elevi și studenți aplicăm o reducere de 75% iar pentru pensionari aplicăm o reducere de 50%. Aceste reduceri sunt valabile doar la achiziția biletului de la Agenția de Bilete cu prezentarea documentelor justificative.

*Pentru mai multe detalii puteți accesa regulamentul oficial aici: https://bit.ly/3hQDo0W

Spectacol pentru copii. Vârsta recomandată: 5+

Dragi spectatori,

Toate inițiativele Operei Naționale Române din Cluj-Napoca se vor încadra sub incidența legii, respectând și asigurând măsurile și regulile prevăzute pentru evenimentele culturale organizate atât în aer liber cât și în interior, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:

-atât organizatorii, cât și participanții vor purta în mod obligatoriu măștii care le vor acoperi atât gura, cât și nasul, pentru o protecție eficace;
-accesul spectatorilor se va face prin zone special amenajate și semnalizate, asemeni ieșirii acestora, îndeplinind distanțarea fizică și siguranța publicului;
-biletele achiziționate se pot returna cu maxim 48 de ore înainte de eveniment
-agenția de bilete va fi deschisă de Luni până Vineri între 14:00-17:00, iar în zilele cu spectacol programat, biletele vor putea fi achiziționate cu maxim 45 de minute de la începerea reprezentației (Ora 18:15 respectiv ora 10:15 pentru spectacolele de tip „matineu”).
-fiecare reprezentanție va avea o durată maximă de o oră, fără pauză.

Foto : captura, operacluj.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: