Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj va avea incepand cu 24.09.2020 punct de lucru la Campia Turzii

“Impreună cu domnul prefect, Mircea Abrudean și reprezentanți ai Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, am stabilit ultimele detalii cu privire la spațiul care va găzdui, începând cu săptămâna următoare, punctul de lucru pentru preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii, la noi în municipiu. De asemenea, alături de colegii din cadrul poliției, am discutat cu privire la posibilitățile de parcare și gestionare a celor care vor accesa acest serviciu, astfel încât să se respecte toate normele impuse în această perioadă. Datorită faptului ca totul este pregătit și așteptat de multă vreme de către noi toți, activitatea cu publicul va începe de joi, 24.09.2020, urmând să anunțăm orarul de funcționare după stabilitea tuturor detaliilor organizatorice.
La Câmpia Turzii proiectele se implementează, lucrurile se întâmplă, pentru că ne ducem obiectivele pâna la capăt, așa cum comunitatea noastră merită!”
arata Primarul Municipiului  Campia Turzii Dorin Lojigan

Leave A Comment

%d bloggers like this: