Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum pe scară largă în întreaga lume. Cuvântul a fost folosit pentru prima dată în cadrul unei conferinţe internaţionale şi preluat rapid datorită semnificaţiei sale specifice.
Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea
Horace Dediu este un analist româno-american, axat pe telefonia mobilă şi, îndeosebi, pe compania Apple. El a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, scrie Business Magazin, citat de Mediafax.
Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite. A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard. În prezent locuieşte în Helsinki (Finlanda).
Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori – printre acestea se numără bicicletele – electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.
Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi .