Câştigul salarial mediu net a crescut la 3.372 lei in iulie (INS)

September 10, 2020
106 Views

Castigul nominal brut a fost 5.468 lei, în iulie 2020, cu 99 de lei, respectiv 1,8%, mai mare decât în iunie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.372 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 de lei (+2,2%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.910 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.687 lei).

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1%, Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 105,2% pentru luna iulie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 102,2% pentru luna iulie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 226,8%, cu 5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2020.

“ÃŽn luna iulie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenÅ£i economici, prin continuarea aplicării măsurilor de relaxare, a realizărilor de producÅ£ie ori încasărilor mai mari (în funcÅ£ie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanÅ£e deosebite), drepturi în natură ÅŸi ajutoare băneÅŸti, sume din profitul net ÅŸi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creÅŸterile câştigului salarial mediu net s-au datorat disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice”, notează INS.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: