Topul celor mai eficiente măşti de protecţie faţă de infecţia cu coronavirus în funcţie de mediile de purtare

September 8, 2020
111 Views

Potrivit datelor extrase din cele mai recente studii privind eficienţa măştilor de protecţie faţă de particulele virale, cele mai bune dintre ele sunt capabile să blocheze atât stropii mari de salivă, cât şi aerosolii. Business Insider a realizat un top al celor mai eficiente măşti de protecţie în funcţie de mediile de purtare.

Cercetătorii au început să studieze încă din aprilie materialele care oferă cea mai ridicată protecţie faţă de particulele virale. Dintre măştile ce pot fi confecţionate acasă, cele textile mixte au o eficienţă ridicată dacă au la bază o ţesătură deasă şi/ sau mai multe straturi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca măştile de protecţie să aibă trei straturi: unul interior de absorbţie, unul de filtrare în mijloc şi unul în exterior dintr-un material neabsorbant precum polyesterul.

Studiile au arătat că măştile N95, confecţionate din fibre întreţesute, protejează cel mai eficient, fiind şi cele mai ermetice, de aceea sunt cele mai indicate în mediile spitaliceşti.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Chicago, efectuat în aprilie, măştile mixte care conţin două straturi de bumbac cu densitate de 600 şi un strat din mătase, sifon sau flanel, au o capacitate de filtrare de 94% a particulelor fine (sub 300 de nanometri) şi de cel puţin 96% a celor mari (de peste 300 de nanometri).

Un studiu publicat în iunie în Journal of Hospital Infection a arătat că măştile confecţionate din materialul sacilor de aspirator sunt cele mai eficiente alternative la măştile chirurgicale, fiind urmate de cele din ţesături ale prosoapelor de bucătărie, feţelor de pernă, mătase şi tricourilor din bumbac.

Totuşi studiile se bazează pe simulări ale fluxului respirator când o persoană tuşeşte, vorbeşte sau respiră şi nu pot surprinde multe elemente ale mediilor naturale. În plus, oamenii de ştiinţă au păreri diferite despre mărimea aerosolilor, pragul general acceptat fiind de mai puţin de cinci microni.

Business Insider a realizat un top al celor mai eficiente măşti în baza mai multor studii realizate de cercetători ai unor universităţi britanice şi american, dar şi de experţi ai sănătăţii publice din Anglia.

Spitale
1. Măştile N95 Filtrează stropii mari de salivă cu o eficienţă de 99.9%, iar aerosolii în proporţie de 95%.
2. Măştile chirurgicale Filtrează stropii mari de salivă cu o eficienţă de 98.5%, iar aerosolii în proporţie de 89.5%.

Spaţii publice, locuri închise şi/sau aglomerate
1. Masca mixtă
Oferă protecţie de 96% faţă de stropii mari de salivă şi de 94% faţă de aerosoli.
2. Masca de bumbac din două straturi
Oferă protecţie de 99.5% faţă de stropii mari de salivă şi de 82% faţă de aerosoli.

Spaţii din exterior
1. Mască din ţesături folosite pentru prosoape de bucătărie şi cârpe
Are o eficienţă de filtrare de 98% pentru stropii mari de salivă şi de 72.5% pentru aerosoli.
2. Mască din bumbac din care sunt confecţionate tricourile
Are o eficienţă de filtrare de 97% pentru stropii mari de salivă şi de 51% pentru aerosoli.
3. Mătase naturală
Filtrează 56% din stropii mari de salivă şi 54% din aerosoli.

Cele mai ineficiente măşti
1. Eşarfele sau bandanele.
Au eficienţă de doar 44% pentru stropii mari şi de 49% pentru aerosoli.
2 Măştile cu valve
Nu trebuie folosite nicăieri, pentru că protejează doar persoana care le poartă – într-o proporţie de 90% pentru ambele tipuri de particule.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: