INS : Exporturile de fructe comestibile au crescut cu 43% in primele cinci luni si importurile cu 13,4%

August 24, 2020
63 Views

Exporturile de fructe comestibile ale României au totalizat, în primele cinci luni ale acestui an, 19,6 milioane de euro, fiind cu 43% mai mari comparativ cu cele din perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Importurile s-au cifrat la 330,4 milioane de euro, cu 13,4% peste cele din perioada ianuarie-mai 2019, rezultând astfel un deficit de 310,8 milioane de euro.

Exporturile de fructe comestibile în ţările Uniunii Europene au fost în perioada menţionată de 17,2 milioane de euro, cele mai mari valori fiind înregistrate pe relaţia cu Franţa (3,5 milioane de euro), Italia (2,7 milioane de euro) şi Bulgaria (2,6 milioane de euro).

Importurile din UE au fost de 260,9 milioane de euro, în top situându-se Germania (54 milioane de euro), Grecia (50 milioane de euro) şi Olanda (36,7 milioane de euro). AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: