Pandemia a afectat veniturile si vanzarile in cazul a peste 55% dintre companii (studiu)

August 13, 2020
62 Views

Pandemia a afectat veniturile şi vânzările în cazul a peste 55% dintre companii, iar 39% au fost nevoite să îşi întrerupă temporar activitatea, a afirmat miercuri Andrei Canda, managing partner în cadrul iSenseSolutions.

“Pandemia a afectat în special veniturile şi vânzările companiilor. 55% dintre ele au menţionat aceasta pe primul loc, iar pe locul doi, aproape 40% au fost nevoie să îşi întrerupă temporar activitatea. Cu toate acestea există şi o nişă. Sunt 5% dintre companii care au raportat o creştere a veniturilor în această perioadă”, a declarat Andrei Canda, în cadrul unei conferinţe în care a fost prezentat un studiu privind Efectele pandemiei asupra transformării digitale a mediului de business.

Potrivit studiului, 16% dintre repondenţi au menţionat reducerea numărului de angajaţi, iar 8% întreruperea parţială a activităţii.

Andrei Canda a afirmat că pentru 56% dintre companii situaţia economică generală din România este nefavorabilă pentru mediul de afaceri, pentru 31% este neutră, iar pentru 13% este favorabilă.

El a spus că 8 din 10 companii au raportat cel puţin o dificultate cauzată de pandemie. Astfel, 49% au menţionat scăderea cererii, 31% activitatea suspendată temporar, 23% plăţi întârziate, 21 – instruirea şi mentenanţa personalului, iar 17% instabilitatea leului.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: