AEP : A fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerile locale

August 3, 2020
87 Views

Biroul Electoral Central pentru alegerile locale programate pe 27 septembrie a fost constituit sâmbătă, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă.

Potrivit unui comunicat al AEP, din Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020 fac parte preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, şi vicepreşedinţii instituţiei, Zsombor Vajda şi Marian Muhuleţ, reprezentanţi ai partidelor politice care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi reprezentantul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Astfel, membrii Biroului Electoral Central sunt: judecători – George Bogdan Florescu (preşedinte), Valentin Horia Şelaru (locţiitor preşedinte), Andreia Liana Constanda, Mirela Vişan, Iulia Manuela Cîrnu, Lavinia Valeria Lefterache, Virginia Filipescu; din partea AEP – Constantin-Florin Mituleţu-Buică (preşedinte), Marian Muhuleţ (vicepreşedinte), Zsombor Vajda (vicepreşedinte); reprezentanţii partidelor politice – Petruţa Ulmeanu (PSD), Andreea-Mihaela Miu (PNL), Mihai Alexandru Badea (USR), Dóra-Emese Szilagyi (UDMR), Valentin-Olivian Trofin (Pro România), Eliza Ene Corbeanu (PMP), Daniela Călin (ALDE), Ivan Truţer (Grupul minorităţilor naţionale), conform http://locale2020.bec.ro.

AEP mai precizează, în comunicat, că în şedinţa BEC de sâmbătă a fost adoptată Hotărârea nr. 1/01.08.2020 privind termenele prevăzute de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru alegerile locale din acest an. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: