Preşedintele Klaus Iohannis : Pentru Romania este important sa fie parte a NATO ca sa fie aparata, dar si sa ofere securitate

July 24, 2020
65 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE) şi la etapa finală a Exerciţiului cu termen scurt de notificare (ETSN) care au avut loc la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) “Getica” din localitatea braşoveană Cincu.

“Acest exerciţiu de astăzi şi predarea drapelului unităţii NATO dovedeşte că pentru România este important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar în acelaşi timp şi cu aceeaşi valenţă este important să oferim securitate aliaţilor şi partenerilor noştri”, a spus şeful statului după ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE).

El a afirmat că exerciţiul a fost impresionant.

“A fost un exerciţiu impresionat şi nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exerciţiu cu alarmare într-un termen scurt. Impresionant cum au reuşit forţele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuţie lucrurile funcţionează foarte bine. Sunt foarte mulţumit şi încă o dată felicitări tuturor”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele a amintit că unitatea Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est a fost propusă de România în 2018 şi că ideea a fost agreată imediat de aliaţi.

În cadrul ceremoniei, şeful statului i-a înmânat comandantului Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est, generalul maiorul Tomiţă Cătălin Tomescu, drapelul de identificare al acestei structuri.

La finalul ceremoniei, preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au făcut o fotografie de grup cu militarii Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est.

Ulterior, ei au participat la etapa finală a Exerciţiului cu termen scurt de notificare (ETSN), cu participarea integrată a unor unităţi şi mari unităţi ce aparţin Forţelor Terestre şi Forţele Aeriene Române. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: