Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) : Economia tarii va incepe sa-si revina din trimestrul trei

July 16, 2020
64 Views

Economia României va începe să crească din trimestrul al treilea al acestui an, însă revenirea nu va fi atât bruscă precum scăderea, iar recuperarea va dura ceva mai mult, a afirmat, marţi, Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unei conferinţe de profil.

El a arătat că datele statistice par a confirma ipoteza că efectele economice cele mai puternice ale crizei pandemice au avut loc în trimestrul al doilea din acest an.

“Deşi persistă incertitudini cu privire la revenirea graduală la normalitate, iar acest lucru este în strânsă legătură cu evoluţia situaţiei medicale, respectiv cu setul de măsuri întreprinse de autorităţi, ipoteza unei reveniri economice începând cu trimestrul trei al anului 2020 pare a se confirma”, a precizat Badea.

Acesta estimează că România va rămâne în apropierea ţintei ratei anuale a inflaţiei.

“Ulterior declinului semnificativ al PIB-ului real, care s-a înregistrat în trimestrul doi din 2020, este preconizată, cel puţin din punctul meu de vedere, înregistrarea unei rate trimestriale pozitive a PIB-ului în trimestrul trei 2020. Trebuie văzut că avem în acest moment o natură presupus temporară a şocului pandemic şi contracţia activităţii economice din anul curent se va reflecta preponderent în evoluţia componentei ciclice cu un impact mai moderat asupra dinamicii PIB-ului potenţial. Astfel, eu anticipez intrarea deviaţiei PIB în teritoriu negativ în T2 2020 cu o întârziere de un trimestru faţă de partenerii externi, pe seama contracţiei atât a cererii interne, cât şi a celei externe. În paralel se remarcă impulsul de atenuare a scăderii activităţii economice imprimat de configuraţia contraciclică a politicilor monetare şi fiscale”, a arătat oficialul băncii centrale la videoconferinţa ZF- Bankers Summit ’20.

Potrivit lui Badea, în ceea ce priveşte creşterea economică, BNR se situează în apropierea recentelor prognoze ale Comisiei Europene, care indică o contracţie de 6%.

…..

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: