Ministerul Mediului: Începând din primăvară, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere

July 15, 2020
341 Views

Începând cu primăvara acestui an, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere, spune secretarul de stat din Ministerul Mediului, Mircea Fechet, care vorbeşte de cea mai mare campanie naţională de împăduriri din ultimul deceniu, transmite News.ro.

”În ceea ce priveşte protecţia mediului, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care a fost lansat de Guvernul României la începutul lunii iulie a.c., prevede continuarea finanţării sau investiţii noi verzi pentru reducerea emisiilor, precum înnoirea parcului auto naţional şi derularea de programe pentru electromobilitate, modernizarea marilor complexe de producere a energiei şi a reţelelor de termoficare, programe de creştere a eficienţei energetice prin reabilitarea clădirilor publice şi private. În acelaşi timp, începând cu primăvara acestui an, în cadrul celei mai mari campanii naţionale de împăduriri din ultimul deceniu, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere. Considerăm că pe lângă eforturile naţionale, cadrul financiar multianual şi fondul pentru relansare economică trebuie să asigure resursele necesare pentru continuarea eforturilor de înscriere a UE pe traiectoria necesară atingerii obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică”, a declarat secretarul de stat Mircea Fechet, într-un comunicat.

Oficialul a precizat că după perioada de pandemie cu care s-au confruntat şi se confruntă toate statele, se impune în mod clar schimbarea modelului de dezvoltare economică şi socială.

În perioada 13-14 iulie are loc reuniunea informală a miniştrilor mediului din statele membre ale Uniunii Europene. În acest an, din cauza pandemiei COVID 19, evenimentul se desfăşoară în sistem videoconferinţă. România este reprezentată de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, respectiv de Mircea Fechet, secretar de stat. Reuniunea Informală de Mediu este organizată de actuala preşedinţie germană la Consiliul UE şi prezidată de ministrul german al mediului, Svenja Schulze.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: