Cele mai căutate joburi în iunie

July 11, 2020
65 Views

Românii continuă să caute intens un nou loc de muncă sau o schimbare a locului de muncă actual, arată un site de joburi. Luna iunie a adus, astfel, o nouă creștere a numărului de aplicări la job-uri, de peste 40% față de luna mai și de mai bine de 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Chiar dacă de regulă în lunile de vară interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă scade, situația din piața muncii pe fondul crizei epidemiologice actuale și a impredictibilității economice determină angajații români să aplice în număr mare la joburi noi, fie pentru că au rămas fără job în această perioadă sau caută o schimbare pe plan profesional.

Angajații din transport, medical & pharma, financiar și inginerie au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă pe platforma BestJobs în iunie, cu un volum total de peste 100.000 de căutări pentru aceste domenii. În același timp, pe fondul pandemiei de Covid-19, domeniul medical și farmaceutic a înregistrat cea mai mare creștere a interesului din partea candidaților, cu un avans de peste 50% al volumului de căutări de joburi de la începutul anului și până la finalul lunii iunie. Domeniile resurse umane și vânzări au înregistrat și ele un interes crescut din partea candidaților comparativ cu luna mai, cu peste 13.000 de căutări fiecare, în timp ce retailul a înregistrat o scădere de peste 65% a interesului candidaților pentru un job în acest domeniu.

Foto : cariere.ejobs.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: