Pensionarii, şomerii şi asistaţii social vor trimite online cererile. Care e procedura

June 29, 2020
37 Views

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat sâmbătă noaptea că toate structurile subordonate ministerului vor primi online cererile şi documentele de la pensionari, şomeri şi asistaţii social, precizând de când se va aplica noul său ordin şi care este procedura.

„Plec pe un drum la capătul căruia (şi mă straduiesc să ajung cât mai repede) vreau un Minister al Muncii modern, prompt, adaptat realităţii, eficient. Se poate! Soliciţi un serviciu Ministerului şi instituţiilor din coordonare?

Totul va fi comunicat electronic, cerere şi documente transmise online, orice completare se solicită prin comunicarea electronică, un singur drum – la final, cu programare, civilizat, pentru ridicarea documentelor.

Voi semna Ordinul luni. Îl discutăm împreună şi ulterior va fi semnat. Pentru o administraţie cât mai aproape de nevoile oamenilor.

Se poate! Oricât este de greu, se poate!

Cei care doresc să vină în continuare la ghişeu, pot face în continuare acest lucru. La Bucureşti, Casele de pensii nu mai au ziduri. Din respect pentru pensionari”, a scris ministrul.

Oficialul face referire la proiectul de ordin abia postat pe site-ul Ministerului Muncii, potrivit căruia toate instituţiile subordonate sunt obligate să comunice electronic.

„Începând cu data prezentului ordin, în temeiul art.1 alin.(1) din O.U.G nr. 97/2020, comunicarea electronică este folosită ca principal mijloc de comunicare cu solicitantul drepturilor pentru cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare pentru acordarea drepturilor de asistenţă socială (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile teritoriale), a indemnizaţiilor pentru şomaj şi pentru acordarea măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi agenţiile teritoriale), precum şi a drepturilor de asigurări sociale (Casa Naţională de Pensii Publice şi casele teritoriale) acordate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, inclusiv pentru comunicarea înscrisului/deciziei/documentului final care atestă aprobarea dreptului solicitat”, se arată în document.

Paşii de urmat

….

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: