Teama, nesiguranţa, stresul şi închiderea socială au dominat starea generala a romanilor la debutul pandemiei (studiu)

June 26, 2020
279 Views

Românii au fost dominaţi de teamă, nesiguranţă şi închidere socială, la începutul pandemiei, dar ulterior şi-au adaptat comportamentul pentru a-şi păstra optimismul şi buna dispoziţie în casă şi s-au implicat în activităţi de ajutorare a vecinilor în vârstă sau au donat pentru campanii umanitare, lucru care a contribuit la starea lor de bine interior.

Potrivit rezultatelor unui nou studiu derulat de iSense Solutions, care a urmărit să descopere cum s-au adaptat românii la perioada de timp petrecută în casă, măsură impusă de noul coronavirus, cum se raportează aceştia la branduri în această perioadă, dar şi care este percepţia lor cu privire la implicarea brandurilor în rezolvarea problemelor cauzate de pandemie în sistemul medical şi social, românii au descris starea generală în care se aflau la începutul pandemiei ca fiind dominată de teamă, nesiguranţă şi închidere socială. Aproape toţi cei din comunitatea online declară că şi-au adaptat comportamentul pentru a-şi păstra optimismul şi buna dispoziţie în casă: au căutat să facă activităţi fizice indoor (sport, dans), au ales să facă practici spirituale (meditaţie, yoga, rugăciune) sau de relaxare (lectură, filme).

“În toată această perioadă caracterizată prin nesiguranţă şi incertitudini, românii cu care am discutat şi-au manifestat dorinţa şi deschiderea în a îmbrăţişa o atitudine cât mai optimistă care să le uşureze adaptarea la noua normalitate. Distanţarea socială şi informaţiile din jur referitoare la neajunsurile sociale i-a făcut pe mulţi să se simtă nesiguri cu privire la ce se poate întâmpla în viitorul apropiat. Chiar dacă în toată această perioadă au încercat să se încurajeze singuri şi chiar să se implice în acţiuni sociale, au simţit cu siguranţă nevoia unui ajutor din exterior care să le ofere o viziune mai sigură şi mai încrezătoare. Astfel, mărcile care s-au implicat activ în această perioadă în campanii de comunicare centrate pe problemele şi neajunsurile actuale au fost deosebit de apreciate de către consumatori, cei din urmă fiind atinşi de solidaritate şi implicare, atât în forme materiale, cât şi prin îndemnuri şi încurajări optimiste şi responsabile”, afirmă Denisa Apreutesei, Qualitive Research Director, iSense Solutions.

Studiul a arătat că românii au fost surprinşi de implicarea brandurilor în susţinerea comunităţii în această perioadă şi au apreciat mărcile ce au suplinit lipsa de materiale de protecţie necesare, precum măşti sau produse sanitare, aceste branduri ajungând să fie văzute de consumatori ca o plasă de siguranţă.

….

Foto : dcnews.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: