Marinela Marc, Inspector școlar general -Clujul pe PRIMUL LOC la examenul de Evaluare Naţională

June 23, 2020
1,156 Views

Stimaţi colegi profesori, distinşi părinţi, dragi elevi,

Anunţarea primelor rezultate la examenul de Evaluare Naţională din acest an, care plasează Clujul pe primul loc la nivel național, ne oferă un nou motiv de bucurie şi de satisfacţie tuturor celor implicaţi în această dificilă şi laborioasă activitate pe care o presupune pregătirea acestui examen, care trasează, pentru următorii patru ani, traiectoria şcolară a fiecărui elev din sistemul de învăţământ preuniversitar. Nu mă voi opri în cele ce urmează la dificultatea lui, deoarece este un subiect deja cunoscut şi apreciat ca atare, ci mă grăbesc să vă adresez tuturor celor care aţi contribuit la această nouă reuşită a învățământului clujean, cele mai calde mulţumiri din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, precum şi sincere felicitări pentru performanţa obţinută în acest an şcolar. Ştim cu toţii că am avut parte de o perioadă unică în istoria învăţământului românesc şi, de aceea, rezultatele obţinute de elevii clujeni în cadrul acestor examene naţionale sunt cu atât mai demne de a fi evidenţiate prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.
Îi felicit, în primul rând, pe absolvenţii claselor a VIII-a din toate şcolile judeţului nostru, pentru că au înţeles cât de important este să continuie pregătirea, chiar şi în condiţiile speciale datorate situaţiei pe care a creat-o COVID-ul în întreaga lume. Participarea lor la ore în mediul online, rezolvarea variantelor de antrenament puse la dispoziţie de minister, maturitatea de care au dat dovadă în toată această perioadă care a presupus adaptarea la o altă modalitate de a învăţa, au condus la obținerea de rezultate, care vor rămâne de acum înainte, un reper greu de atins.
Îi felicit, apoi, pe toţi părinţii acestor tineri merituoşi, pentru susţinerea oferită propriilor copii, exprimată atât prin colaborarea permanentă cu şcoala, cât şi prin suportul emoţional şi material care a făcut posibilă obţinerea acestor rezultate. Fără efortul părinţilor de a le oferi acces la tehnologie, în absenţa căreia, învăţământul online nu este posibil, dar mai ales, fără susţinerea emoţională şi grija permanentă faţă de ei, cu siguranţă că nu s-ar fi putut obţine rezultate atât de bune.
Nu în ultimul rând, gândurile mele de recunoştinţă se îndreaptă înspre echipele manageriale ale şcolilor clujene şi înspre toţi colegii mei profesori care au făcut eforturi uriaşe, pentru a se adapta din mers, noilor condiţii de desfăşurarea a procesului didactic. Platformele informatice care au fost puse la dispoziţia elevilor şi a profesorilor, prin implicarea directă a conducerilor şcolilor din judeţ, susţinute în mod direct, atât de comitetele de părinţi, cât şi de autoritățile publice locale și de alţi parteneri sociali implicaţi activ în problematica şcolii clujene, lecţiile având conţinuturi şi metode adaptate mediului online, au făcut în aşa fel încât efortul elevilor noştri să nu fie unul zadarnic.
Cu siguranţă că, asemenea oricărui examen, şi cel de anul acesta a adus zâmbete pe chipurile unora şi lacrimi pe ale altora, dar ceea ce rămâne esenţial este faptul că fiecare elev care a participat la examenul din acest an şcolar îşi va putea urma visul de a–și continua parcursul educațional la învățământul liceal sau profesional, având astfel posibilitatea de a-şi continua procesul dezvoltării personale, în aşa fel încât, peste ani, tinerii noştri să se fi format deja, ca personalităţi armonioase, integre şi pregătite pentru viaţă.
Înca o dată, mulţumiri şi felicitări tuturor celor implicaţi în pregătirea examenului de Evaluare Naţională din acest an şcolar!

Marinela Marc
Inspector școlar general

Leave A Comment

%d bloggers like this: