Vânzările online de produse fizice cu amănuntul au înregistrat creșteri semnificative, iar la finele lui 2020 vor fi cu 28% mai mari decât în 2019, pe fondul crizei generate de pandemia COVID-19 și de perioada de izolare, arată retail.ro. Valoarea acestora se va situa la aproape 5,5 miliarde de euro, conform estimărilor companiei de consultanță în management Horváth & Partners, făcute atât pe baza propriilor observații din piață, cât și a statisticilor Eurostat și GPeC. Reprezentanții Horváth & Partners prognozează că vânzările online își vor continua creșterea și în 2021, când vor atinge o valoare de 6,5 miliarde euro, cu 18% mai mult decât în 2020, se arată într-un comunicat de presă.
Informațiile pe scurt:
În 2019, valoarea vânzărilor online pe segmentul retail s-a ridicat la 4,3 miliarde euro (cu 20% peste 2018)
În primele patru luni din 2020, vânzările totale de retail au înregistrat o scădere, per ansamblu, de circa 19% față de aceeași perioadă a anului precedent. Aceste scăderi au fost vizibile încă din martie, în special pe categorii de produse cum sunt textilele, bunurile electronice și mobila sau cărțile.
Doar 23% din populația României a făcut achiziții online în 2019, situându-ne pe penultimul loc din UE, înaintea Bulgariei
Ponderea cumpărăturilor online din totalul vânzărilor retail a devenit din ce în ce mai mare. „În 2019, valoarea vânzărilor online pe segmentul retail s-a ridicat la 4,3 miliarde euro, cu 20% peste 2018, ceea ce înseamnă o pondere de 9% din totalul vânzărilor. În martie 2020, am observat o creștere de 5% a vânzărilor online, față de luna anterioară. În aprilie 2020, creșterea vânzărilor online comparativ cu martie 2020 a fost de 12%.