Neil Young va lansa pe 19 iunie “Homegrown” un album inregistrat in urma cu patru decenii

May 23, 2020
122 Views

Cântăreţul canadian Neil Young a anunţat că pe 19 iunie va lansa “albumul său pierdut” “Homegrown”, care a fost înregistrat în urmă cu aproape 46 de ani şi care până acum nu fusese publicat, relatează EFE.

Compania discografică Warner Music a reamintit marţi după acest anunţ că Neil Young urma să lanseze albumul la doi ani după “Harvest” (1972), dar l-a păstrat în arhiva sa în urma impactului emoţional suferit după o despărţire din dragoste.

“Este un album plin de dragoste şi explorări. O înregistrare care a stat ascunsă timp de patru decenii. Mult prea personal şi revelator pentru a fi expus în acele vremuri”, a spus autorul piesei “Rockin’ In The Free World”.

Albumul a fost înregistrat între 1974 şi 1975, iar banda originală a fost restaurată de John Hanlon şi masterizată de Chris Bellman.

Neil Young, care a definit această producţie drept o punte între “Harvest” şi “Comes A Time” (1978), a beneficiat pentru acest album de colaborarea lui Levon Helm, Karl T Himmel, Emmylou Harris şi Robbie Robertson.

Primele ştiri legate de acest album au apărut în luna decembrie, când muzicianul a postat pe site-ul său o listă cu 29 de materiale care fac parte din arhiva sa digitală şi a citat “Homegrown” ca o producţie “cu un sunet excelent de vinil, cum ar fi trebuit să fie”.

Alte materiale care figurează pe listă sunt înregistrări ale unor concerte şi albumele “Chrome Dreams”, din 1977; “Homefires”, din 1974, şi “Island in the Sun”, editat în 1982 şi care cuprinde piese memorabile, precum “Soul of a Woman” şi “Like an Inca”. AGERPRES

Sursa foto: Neil Young – Reprise Records / Facebook

Leave A Comment

%d bloggers like this: