Cerasela Libeg, psiholog, expert Hepamed – VULNERABILITATEA

Martha Fineman:

            ”Ar trebui să acceptăm  inevitabilitatea vulnerabilității, recuperând astfel termenul pentru potențialul său în descrierea unui aspect universal, inevitabil și de durată al condiției umane, care trebuie să fie în centrul conceptului nostru de responsabilitate socială.”

 

VULNERABILITATEA

 

Umanitatea poartă cu ea posibilitatea permanentă de vulnerabilitate, ca urmare a bolilor sau a altor catastrofe. Corpurile noastre sunt vulnerabile la forțe din mediul nostru fizic.

Există posibilitatea constantă să fim răniți de catastrofe „naturale”, situate dincolo de controlul nostru și de orice prevenție, iar vulnerabilitatea este sporită prin faptul că putem ceda  la boli sau vătămări, dar și la daune sociale, economice sau instituționale, ca urmare a perturbării funcționării noastre.

În timp ce o criză umanitară majoră generează volume mari de atenție, există o aplicare mai limitată a analizei grupurilor aflate și în alte situații de risc. Un răspuns este acela că urgențele umanitare sunt greu de prevăzut și chiar mai greu de planificat, ducând la neglijarea unor probleme care nu se inscriu în definiția crizei aflată în centrul atenției.

O boală nu dă însă prioritate altei boli, iar oamenii continuă să aibă suferințe diverse, unele fiind nedrept neglijate de către sistemele medicale, și chiar și de către cei apropiați, care propun abordarea mai târzie a acestora.

Grupurile vulnerabile sunt grupuri lipsite de suport, care se află adesea în stare cronică de neglijență, fiind în incapacitate de a profita de posibilități de ajutorare sau de a se apăra în fața problemelor suplimentare care pot să apară.

O accepțiune alternativă a vulnerabilității se referă la expunerea la riscuri care pot conduce la un nivel de bunăstare plasat sub pragul a ceea ce consideră societatea a fi acceptabil. Un risc major este neglijarea celor vulnerabili.

Exemple de persoane vulnerabile: bolnavii cronici, vârstnicii, minoritățile etnice, familiile monoparentale, femeile, consumatorii de droguri, cei cu dizabilități, copiii abandonați  etc. Aceștia reprezintă o categorie care cumulează riscuri pe multe dimensiuni ale vieții, incapabile de a face față multor dificultăți, dacă nu sunt susținuti adecvat.

 

Echitatea în sănătate presupune asigurarea oportunităţii de şanse la o stare optimă de sănătate a tuturor grupelor de populaţie, indiferent de categorie socială, mediu, domiciliu, nivel de instrucţie, sex, nivel de sănătate, capacitate de muncă și, mai ales, indiferent de boală.

Inechitatea în sănătate e dată de diferențe injuste ale stării de sănătate sau ale alocării de resurse pentru sănătate între persoane sau grupuri diferite.

Este necesară abordarea inegalităților care blochează  multe situații de urgență sau cel puțin limitarea efectele lor, pentru a putea reduce vulnerabilitatea unor grupuri.

Bolile cronice, precum hepatitele virale, HIV, diabetul, bolile cardio-vasculare sau renale, se pot asocia și cu tulburări emoționale și afective precum anxietatea și depresia, ducând la o inadecvare socială și profesională profundă a acestor bolnavi și reducându-le și mai mult funcționarea, în condiția unei discriminări pe motiv de boală.

Crizele atrag atenția asupra vulnerabilității specifice și structurale experimentate de oameni. Aceste tiparele profund inrădăcinate ale inegalității și discriminării sunt relevante pentru înțelegerea oricărei experiențe de urgență privind viața și sănătatea. „Rămâne o concepție răspândită că femeile și copiii sunt principalele victime ale urgențelor și încă există o analiză limitată a rolului relațiilor sociale, pentru a determina cine suferă în situații de urgență și ce opțiuni sunt disponibile pentru persoanele și comunitățile afectate.” (Byrne și Baden)

Adevărul e că  acest exemplu e cât se poate de realist pentru comunitățile dezavantajate, acolo situațiile de criză pun un stres mai mare asupra condiției de sănătate a tuturor. Combinația dintre factorii biologici  preexistenți (nutriție inadecvată, boli infecțioase cronice existente, ingrijire inadecvată a sănătății copiilor etc.) și factorii socio-culturali (venituri mici, traume psihosociale, violența etc.)  afectează starea de sănătate, care  se deteriorează în timpul crizelor, femeile și copiii fiind printre cei mai  vulnerabili.

Din pacate, apar opresiuni specifice legate de devalorizarea celor mai slabi.

Predictibilitatea vulnerabilității umane e dată de mediul fizic și social în care trăim, de ceea ce se întâmplă, dar și de ceea ce sunt atitudinile și demersurile noastre față de ceea ce se întâmplă.

Să fim mai buni!

 

    Cerasela Libeg, psiholog, expert Hepamed

Leave A Comment

%d bloggers like this: