Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu, debutează în cinema cu rolul din Urma

February 26, 2020
189 Views

Filmul Urma, în regia lui Dorian Boguță, intră în cinematografele din România din 6 martie și aduce un nume nou pe marele ecran: Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu. Actriță talentată de teatru, Irina (33 de ani) se află la primul rol într-un film românesc. A copilărit printre artiști, mama sa fiind actrița Adriana Șchiopu, a debutat în teatru la doar 7 ani, a apărut în emisiuni de televiziune împreună cu tatăl ei, iar din 2008 poate fi văzută pe scena Teatrului Mic din București.

Irina Rădulescu este Ana, personajul feminin central din Urma, un policier cu accente de thriller despre secretele pe care le ascund cei de lângă noi. Când un pianist celebru dispare, un polițist pornește în căutarea lui și află treptat despre relațiile sale bizare și deciziile care au declanșat un vârtej de evenimente surprinzătoare. După moartea părinților lor, el devenise obsedat de fericirea surorii sale, Ana, dincolo de limitele iubirii fraterne. În distribuție, și Teodor Corban, Marin Grigore, Dragoș Bucur, Mădălina Ghenea, Lucian Ifrim, Liviu Pintileasa, István Téglás.
…..
„Urma a fost prima experiență în cinema și a însemnat o inițiere, o aventură și, în final, o regăsire. Ocazii au mai fost în cinema, dar nu s-au concretizat și, oricum, nu de importanța rolului din Urma”, spune Irina Rădulescu.
…..
Filmul va avea proiecții în avanpremieră, în prezența echipei la Cluj-Napoca (5 martie, Cinema Victoria, la Cinemateca TIFF)
……

www.transilvaniafilm.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: