Deputat PNL de Cluj , Sorin Moldovan – Un pas important spre modernizarea străzilor Constantin Brâncuși și Borhanciului

February 25, 2020
53 Views

Astăzi, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pe care l-am inițiat în urma colaborării pe care am avut-o cu administrația liberală a Municipalității Cluj-Napoca, și care are ca scop supralărgirea și modernizarea străzilor Constantin Brâncuși și Borhanciului în vederea rezolvării problemelor de trafic.

Prin trecerea unei suprafețe mici de teren, din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca în administrarea Municipalității Cluj-Napoca, se va rezolva o problemă mare cu care se confruntă locuitorii cartierului Borhanci.

Din luna iunie 2019, când am depus proiectul în Parlament, până astăzi, când el a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaților, m-am asigurat că toți parlamentarii înțeleg scopul și necesitatea acestui proiect. Mi-am susținut proiectul în comisiile de specialitate, atât la Senat cât și în Camera Deputaților, și mă bucur că într-un termen relativ scurt am reușit să trecem prin procedura parlamentară.

Proiectul merge spre promulgare la Președintele României, domnul Klaus Iohannis, fiind ultimul pas pe care îl mai are proiectul de făcut înainte de a putea spune că am reușit să deblocăm situația din zona străzilor Constantin Brâncuși și Borhanciului.

Doresc să le mulțumesc celor din Primăria Muncipiului Cluj-Napoca care au contribuit la întocmirea proiectului de lege, celor de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară fiindcă au înțeles situația. Dar, nu în ultimul rând, tuturor colegilor parlamentari de Cluj, indiferent de partid, fiindcă au susținut proiectul în comisiile de specialitate cât și în plen.

Sorin-Dan MOLDOVAN
Deputat PNL

Leave A Comment

%d bloggers like this: