ANPC : Consumatorii cu restante de peste 90 de zile la credite beneficiaza de consiliere gratuita pentru dosarul de insolventa

February 5, 2020
85 Views

Consumatorii care au datorii neachitate de cel puţin 90 de zile la credite beneficiază de consiliere gratuită şi de îndrumare de specialitate din partea reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvenţă, precizează ANPC într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

De asemenea, persoanele care au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depăşeşte valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate (cel puţin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230 lei x 15 = 33.450 lei), dar şi persoanele cu datorii care nu au alte surse de venit şi au o situaţie financiară iremediabil compromisă, beneficiază de consiliere gratuită din partea ANPC, se menţionează în comunicat.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sprijină, prin intermediul Direcţiei de Insolvenţă Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenţei persoanelor fizice nr. 151/2015, prin consilierea consumatorilor vizaţi de actul normativ, cât şi prin sprijinirea activităţii Comisiilor Teritoriale care se regăsesc la nivelul fiecărui judeţ, completează ANPC.

Conform prevederilor legale, Comisia de insolvenţă este coordonată de ANPC şi este alcătuită din reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ANPC şi ai Oficiului Naţional al Registrului Comerţului – Direcţia Buletinul procedurilor de insolvenţă, precizează sursa.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: