UBB Cluj – Noile Institute de cercetare trebuie să devină vectori multicentrici de creștere a bunăstării

January 28, 2020
102 Views

Asistăm în ultimele zile la mai multe comunicate legate de proiectele Ministerului Fondurilor Europene pentru cercetare. Mai precis, se discută despre înființarea unor noi institute și de alocarea unor sume de miliarde de euro pentru astfel de demersuri.

Salutăm interesul și disponibilitatea noilor guvernanți pentru a susține strategic cercetarea din România, deoarece numai așa putem crește competitivitatea țării și bunăstarea cetățenilor. Dorim însă să punctăm ferm câteva lucruri, pentru ca un astfel de demers să fie cu adevărat relevant și să nu ducă la irosirea de resurse vitale pentru țară:

(1)      Proiectele majore trebuie gândite și propuse de ministerul de specialitate (educație și cercetare), în consultare și cu principalii actori din sistemul național (universități/institute).

(2)      Resursele trebuie gândite pentru a dezvolta armonios țara, consolidând dezvoltările paneuropene existente deja în sudul țării și inițiind altele noi în Transilvania/Banat și Moldova. În acest context, institutele propuse trebuie să devină vectori de creștere a bunăstării. Odată înființate în marile centre academice, acestea pot susține apoi proiecte regionale desfășurate în alte universități/institute regionale și/sau pot avea filiale regionale (inclusiv în București).

Noi avem deja multe institute și puțini cercetători. Așadar, simpla înființare de institute noi nu este o soluție. Apoi, concentrarea resurselor trebuie făcută multicentric, fiecare centru devenind apoi factor de dezvoltare regională, iar centrele și rețelele lor regionale constituind apoi rețele naționale care pot susține eficient competitivitatea țării. Neangajarea unei astfel de viziuni echilibrate va duce la irosirea de resurse financiare – concentrate în zone în care nu mai pot avea un efect major –, umane – ignorându-se capitalul uman din marile centre academice – și la adâncirea inegalităților dintre diverse zone ale țării, totul cu impact negativ asupra dezvoltării țării și a bunăstării cetățenilor.

Leave A Comment

%d bloggers like this: