Oraşul care va investi în 2020 aproape un sfert din buget în educaţie. Sumele vor ajunge la zeci de milioane de euro

January 11, 2020
126 Views

Educaţia figurează în acest an printre priorităţile Clujului sau cel puţin asta promit autorităţile locale. Astfel, aproape un sfert din bugetul pe anul 2020 ar urma să fie direcţionat spre educaţi.

În acest an, educaţia ar urma să primească circa 20% din buget. Banii ar urma să fie utilizaţi pentru investiţii sau reparaţii, dar şi pentru asigurarea dotărilor necesare din şcolile şi liceele clujene, burse pentru elevii care au media generală cel puţin 8.50, abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun pentru toţi elevii şi toţi studenţii şi alte înlesniri.

Noul proiect de buget ar urma să fie votat de consilierii locali, iar atunci sumele vor fi cunoscute cu exactitate. Spre exemplu, anul trecut, Clujul a avut unul dintre cele mai mari bugete din România. Conform paginii oficiale de internet a Primăriei Cluj-Napoca, bugetul de anul trecut a fost de 326 milioane de euro, echivalentul a 1.547.035.246 lei.

În ce priveşte fondurile pentru educaţie, şi în 2020 elevii vor fi transportaţi spre şcolile în care învaţă cu autobuze speciale. Numai anul trecut au fost investiţi circa 2,5 milioane de euro pentru achiziţionarea unor autobuze speciale care sunt folosite exclusiv pentru transportul copiilor.

In plus, există promisiuni că 20 la sută din impozitele şi taxele locale vor fi direcţionaţi spre ceea ce înseamnă finanţarea suplimentară, adică ceea ce se alocă pe lângă banii necesari pentru reparaţii curente şi plata utilităţilor.

„Primăria investeşte 20% din impozitele şi taxele locale în ceea ce înseamnă finanţarea suplimentară, adică ceea ce se alocă pe lângă banii necesari pentru reparaţii curente şi plata utilităţilor. Prin această finanţare suplimentară asigurăm şcolile cu reţele de calculatoare, cu dotări de ultimă generaţie, cu wi-fi, cu internet de mare viteză, cu table inteligente, cu tot ce înseamnă sisteme moderne de predare – învăţare, pentru că un oraş care investeşte în educaţie cu siguranţă este un oraş care va câştiga pe toate planurile”, a promis primarul Emil Boc.

Leave A Comment

%d bloggers like this: