Preşedintele Klaus Iohannis : Romania contribuie cu entuziasm si implicare deplina la conturarea viitorului UE

January 8, 2020
348 Views

Trimisul special al AGERPRES, Loredana Ciobanu, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag, că România reprezintă un partener important în UE şi că ţara noastră contribuie la “conturarea viitorului Uniunii Europene”, şeful statului abordând teme precum politicile tradiţionale ale UE, climă, migraţie, digitalizare, circulaţia persoanelor, transportul rutier, protecţia frontierelor externe, aderarea României la Schengen şi, nu în ultimul rând, relaţia dintre ţara noastră şi Germania.

“Daţi-mi voie să folosesc acest prilej pentru a reaminti faptul că anul trecut am comemorat 30 de ani de la căderea Cortinei de fier, precum şi 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 din România. În aceşti ultimi 30 de ani, România a parcurs un drum complex către o societate democratică şi pluralistă, în cadrul unui proiect de societate bazat pe democratizarea ţării, pe ancorarea în sistemul de valori europene, prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Doresc să aduc un omagiu tuturor cetăţenilor români, care au făcut posibil acest drum, prin ataşament faţă de familia europeană, tenacitate şi perseverenţă. Ca urmare, România contribuie astăzi, la 30 ani de la Revoluţia din decembrie, cu entuziasm şi implicare deplină la conturarea viitorului Uniunii Europene, a viitorului nostru comun ca europeni”, a arătat şeful statului.

Preşedintele a trecut în revistă direcţiile de acţiune pe perioada cât România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, subliniind că prioritatea ţării noastre a fost aceea de a se asigura că împreună a contribuit la “un proiect european mai puternic, mai unit şi mai aproape de cetăţeni, fără diviziuni, cercuri concentrice sau viteze multiple de dezvoltare”.

Iohannis a amintit cu acest prilej de Summit-ul de la Sibiu din 2019.

“”Spiritul de la Sibiu” defineşte astăzi dorinţa comună a liderilor europeni şi a statelor membre de a lucra împreună pentru o Europă unită în pace şi democraţie – o singură Europă, de la Est la Vest, de la Nord la Sud, condusă de valorile şi libertăţile sale, în interiorul şi dincolo de graniţele sale. Consider că cele zece angajamente asumate în Declaraţia de la Sibiu reprezintă o moştenire importantă construită pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi o “fundaţie” pentru ceea ce avem astăzi de făcut. Este în egală măsură reprezentativă pentru caracterul puternic pro-european al cetăţenilor români. Este esenţial acum să acţionăm pe baza acestor angajamente, aşa cum sunt acestea reflectate şi în Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019 – 2024″, a adăugat acesta.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: