Psiholog Cerasela Libeg – EDUCAȚIA FEMEILOR ÎNSĂRCINATE, FACTOR ESENȚIAL DE PREVENȚIE ÎN BOLILE HEPATICE CRONICE

December 29, 2019
328 Views

Afecțiunile hepatice pot perturba buna funcționare a individului pe mai multe arii: personale, sociale sau profesionale, dar și în diverse momente din viață. Un astfel de caz este cel al femeilor însărcinate, având boli hepatice.

Educația pentru sănătate și cunoașterea specificului acestor tulburări poate deveni un mecanism de protecție, dar și de adaptare în confruntarea cu noua situație, precum și un excelent mijloc de creștere a aderenței la indicațiile specialiștilor.

Impactul emoțional în aceste cazuri este extrem de pronunțat, iar responsabilitatea față de făt este activată la viitoarele mame. Prin oferirea unor informații medicale optime, precum și prin susținerea psihologică a gravidei se reduce stresul asociat unor anticipări negative legate de evoluția sarcinii și sănătatea fătului.

Creșterea accesului femeilor la servicii de prevenție cade, adesea, în sarcina medicilor de familie. Prin proiectul HEPAMED, derulat în perioada 2017-2020, medici de familie și medici specialiști în boli infecțioase din patru mari zone ale țării (NV, Centru, SE si București) sunt instruiți și în privinţa modului de abordare a femeilor însărcinate.

Gravidele trebuie să știe că fătul poate fi protejat impotriva transmiterii materno-fetale a infecţiei VHB, chiar dacă mama este purtătoare a virusului hepatic B. In ciuda faptului că  virusul este contagios, riscul ca fătul să dezvolte hepatita B este de 10-20% în cazul mamelor cu antigen HB pozitiv și mai mare (până la 90%) doar dacă prezintă și AgHBe.

Transmiterea virusului are loc în timpul naşterii, nu în timpul sarcinii.

            Fiecare gravidă cu infecție cu VHB trebuie să fie îndrumată de către medicul de familie sau de către obstetrician, cât mai devreme posibil, către un consult de boli infecțioase, în vederea stabilirii unei strategii personalizate de profilaxie a transmiterii materno-fetale a infecției VHB, dar și către un psiholog, pentru gestionarea răspunsurilor emoționale inadecvate (depresie, anxietate) și a comportamentelor dezadaptative (evitarea confruntării cu realitatea, evitarea responsabilizării).

            Multe mame sunt foarte îngrijorate cu privire la afectarea fătului din cauza bolii lor hepatice. Copilul născut din mamă cu virusul hepatitei B nu prezintă defecte congenitale cauzate de virus, dar poate avea greutate mai mică la naștere daca mama a luat virusul în timpul sarcinii, deși nu e născut prematur.

Dacă nou-născutului i se administrează imunoglobulina și vaccinul la naștere, el poate fi alăptat la sân fără riscul de a-i transmite virusul hepatiei B.

              E bine să se știe că, în mod normal, sarcina nu afectează cursul hepatitei, nu grăbeşte procesul bolii și nici n-o acutizează, dar dacă ficatul este deja cu ciroză, nevoile suplimentare ale unei sarcini pot predispune gravida spre steatoză hepatică (ficatul gras acut de sarcină).

Este nevoie de o colaborare interdisciplinară pe tot parcursul sarcinii între medicul de familie, obstetrician, infecţionist, neonatolog,  medicul de laborator (virusolog) și psiholog.

Echipa multidisciplinară va face recomandări legate de riscul transmiterii prin laptele matern şi va recomanda nașterea prin operație cezariană.

Dupa naşterea copilului, medicul neonatolog va începe imediat prevenţia hepatitei B, prin administrarea la făt, în prima zi după naştere, în locuri anatomice diferite, a primei doze de vaccin anti-VHB şi a imunoglobulinelor specifice anti-HBs.

Hepatita de tip C se transmite în special prin transfuzii şi mai puţin prin instrumentar ori sexual. Transmiterea materno-fetală nu este suficient probată prin studii clinice.

Psihologului îi revine sarcina de a normaliza răspunsurile emoționale ale femeii însărcinate, pentru a crește complianța terapeutică și reziliența ei la solicitările mai complexe cauzate de boala hepatică cronică.

 

Psiholog Cerasela Libeg, expert HEPAMED

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: