Conducerea Aeroportului InternaÅ£ional ”Avram Iancu” Cluj a semnat contracte de finanÅ£are din fonduri nerambursabile prin programul POIM pentru două proiecte majore de dezvoltare, în valoare totală de 44 de milioane de lei.
“Este o reuÅŸită extraordinară a aeroportului. Aeroportul a încheiat ÅŸi semnat contracte de finanÅ£are, două contracte, de aproape 10 milioane de euro, deosebit de importante pentru dezvoltarea aeroportului. Este vorba de calea de rulare, unde este eligibil aproape 50%, ÅŸi echipamente de securitate, unde 98% sunt cheltuieli eligibile”, a declarat, marÅ£i, într-o conferinţă de presă, directorul general al unităţii, David Ciceo.
El a precizat că cele două proiecte au fost semnate vineri.
“Ministrul Transporturilor, domnul Lucian Bode, ÅŸi directorul general al Aeroportului InternaÅ£ional ‘Avram Iancu’ Cluj, domnul David Ciceo au semnat vineri, 20 decembrie, la BucureÅŸti, contractele de finanÅ£are pentru cele 2 proiecte de dezvoltare. Valoarea totală a investiÅ£iei ‘Calea de rulare paralelă cu pista’ este de 63.303.561 lei (fără TVA), din care valoarea de aproximativ 28 milioane lei va fi suportată din fonduri nerambursabile. Pentru proiectul ‘Echipamente de detecÅ£ie explozibil standard 3 de tip CTX’, valoarea totală a investiÅ£iei este de 19.574.940 de lei (fără TVA), din care aproximativ 16 milioane lei va fi acoperită din fonduri nerambursabile. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile aprobate pentru cele două proiecte este de aproximativ 44 milioane de lei”, se arată într-o informare a aeroportului clujean. AGERPRES
Foto : bzc.ro