Metode de a reduce trigliceridele crescute

December 18, 2019
74 Views

Trigliceridele sunt o importantă sursă de energie pentru organism. Însă un nivel prea mare al acestor grăsimi reprezintă un risc pentru inimă şi vasele de sânge.

La fel ca şi în cazul colesterolului, trigliceridele crescute cresc riscul de blocare a arterelor şi de apariţia a atacului de cord şi a atacului vascular cerebral. Din fericire, există multe metode de a reduce nivelul acestor grăsimi în sânge.

De ce contează trigliceridele? Pentru că un nivel crescut al acestora face parte dintr-o condiţie nesănătoasă numită sindromul metabolic. Alte feţe ale acestei boli includ un nivel scăzut al LDL-ului, colesterolul „bun“; hipertensiunea arterială; grăsimea abdominală şi nivelul crescut al glicemiei, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com. Sindromul metabolic creşte riscul de a dezvolta boli cardiovasculare, atacuri cerebrale şi diabet.

Ce mâncăm şi ce nu O primă metodă de a reduce grăsimile în sânge este aceea de a fi atenţi la ceea ce mâncăm. Astfel, cafeaua cu lapte, sendvişurile cu brânză la grătar, îngheţata, carnea roşie şi, în general, alimentele bogate în grăsimi saturate cresc nivelul trigliceridelor. Sunt de preferat grăsimile mono şi polinesaturate prezente printre altele în nuci, ulei de măsline şi carne de pui fără piele.

Grăsimile omega-3 prezente în peşte sunt bune pentru inimă şi pot ajuta la reducerea nivelului trigliceridelor, de asemenea. Se recomandă consumul de peşte de două ori pe săptămână. Somonul, heringul, macroul, tonul, sardinele sunt specii de peşte bogate în omega-3.

Alte surse de omega-3 sunt seminţele de in, spanacul, varza de Bruxelles, salata, fasolea.

Persoanele cu nivelul crescut al trigliceridelor ar trebui să fie atente şi la cât zahăr mănâncă. Chiar şi fructoza – prezentă în fructe – poate creşte nivelul acestor grăsimi. Atenţie şi la zahărul ascuns în cereale, iaurt sau băuturi.

Fibrele sunt importante pentru o alimentaţie sănătoasă, iar ele se găsesc în cerealele integrale şi nu în cele rafinate, în legume şi leguminoase.

Ce înseamnă trigliceride crescute

Kilogramele în plus, mai ales cele depuse în jurul taliei cresc nivelul trigliceridelor. Aşadar, una dintre metodele de a mai reduce din trigliceride este să slăbim. 30 de minute de mişcare în fiecare zi sunt recomandate atât pentru a fi în formă, cât şi pentru a reduce nivelul trigliceridelor cu 20-30%.

Şi nu în ultimul rând e importantă prezentarea la medic pentru controalele de rutină. Un simplu test de sânge poate pune în evidenţă nivelul înalt al acestor grăsimi în sânge. Medicul poate verifica şi alte provleme de sănătate – boli de rinichi, tiroidiene, diabet, obezitate. Un nivel mare al trigliceridelor în sânge este considerat cel între 200 şi 499 mg/dl, în timp ce un nivel normal este cel sub 150 mg/dl.

Leave A Comment

%d bloggers like this: