Judeţul Cluj, reprezentat la Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă de la Iaşi de colindătorii din Negreni

December 13, 2019
120 Views

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, anunţă participarea colindătorilor din satul Negreni la importantul festival de notorietate internaţională „Datini și obiceiuri de iarnă”, ce se va desfăşura la Iaşi, între 13-15 decembrie 2019.
La manifestarea aflată la cea de a LII-a ediție, grupul colindătorilor din Negreni, coordonat de doamna prof. Florina Varadi și preot Marian Văcariu va prezenta un obicei care era des întâlnit mai demult în satele din Transilvania și anume colinda cetei feciorilor. Fetele și femeile stăteau acasă și primeau ceata care își aducea și ceterași, iar la final jucau fata gazdei și pe toate femeile din casă. Astfel, va fi prezentată în cadrul festivalului Corinda fetii, Grăitul banilor, a pălincii și a colacului, dar și Jocul fetelor gazdei. Ei sunt însoţiţi pe tot parcursul acestui proiect artistic de domnul Mircea Cîmpeanu, şef birou Cercetare – Conservare Cultură şi Arte Tradiţionale din cadrul instituţiei.
La eveniment, alături de clujeni, vor participa aproape 20 de alaiuri din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Maramureș, Suceava, Tulcea, din Republica Moldova și regiunea Cernăuți – Ucraina, reunind peste 500 de participanți.
Festivalul anual al datinilor şi obiceiurilor de iarnă organizat de C.J.C.P.C.T. Iaşi, sub directa coordonare a managerului Adrian Ardeleanu, a primit şi în anii precedenţi mai multe grupuri clujene de colindători, printre care pe cei din Orman, Măguri-Răcătău, Mărişel şi Negreni.

Este posibil ca imaginea să conţină: 21 de persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liber

Leave A Comment

%d bloggers like this: